Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu anunţă că, în acord cu ministrul Sănătăţii, va fi modificat ordinul comun care prevede ca referinţă pentru funcţionarea şcolilor într-o săptămână rata de infectare din ziua de vineri, astfel încât referinţa să fie ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie, iar elevii să poată merge la şcoală a doua zi după înregistrarea acestei valori. În această situaţie se află inclusiv Bucureştiul, care duminică a înregistrat o rată a infectării de 1,06 şi cel mai probabil luni va ajunge la 1 sau chiar va scădea sub această valoare.
”Conform ordinului comun al ministrului educaţiei şi ministrului sănătăţii, şcolile funcţionează toată săptămâna luând ca referinţă rata de infectare din ziua de vineri a săptămânii precedente (Art. 2, alin. 3) Constatând că un număr important de localităţi sunt foarte aproape de pragul de 1 la mie al ratei de infectare, în urma discuţiilor cu ministrul sănătăţii, apreciind înţelegerea Ministerului Sănătăţii pentru importanţa şcolii, luni, 17 mai vom iniţia modificarea Art 2, alin. 3 al ordinului comun de ministru Educaţie-Sănătate, în sensul în care referinţa să fie considerată ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie”, a scris duminică pe Facebook ministrul Educaţiei.
Cîmpeanu precizează că toate celelalte prevederi cunoscute rămân în vigoare.
”În acest fel, prezenţa fizică nediferenţiată în şcoli s-ar putea face încă de a doua zi după înregistrarea unei rate de infectare mai mică de 1 la mie, pe baza acordului între ISJ/ISMB şi DSP, prin hotărâre a CJSU/CMBSU. Ne dorim ca ordinul comun de modificare să fie semnat şi publicat în Monitorul Oficial în cursul zilei de mâine, 17 mai, astfel încât un număr cât mai mare de elevi să aibă acces la şcoala. Insistăm în continuare pe respectarea riguroasa a măsurilor de protecţie sanitară în interiorul şcolilor”, subliniază ministrul.
Anterior, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că aproximativ 2,6 milioane de elevi vor merge, începând de luni, la şcoală cu prezenţă fizică, numărul acestora fiind cu aproximativ 200.000 mai mare decât cel al elevilor care au fost prezenţi în bănci săptămâna trecută. Ministrul a precizat că a recomandat unităţilor didactice să păstreze programul decalat, în aşa fel încât în pauze să nu se producă aglomeraţie în şcoli.
”Din păcate, 10% din numărul elevilor din România vor fi nevoiţi şi săptămâna viitoare să fie în online. Este vorba de elevii din şcolile din cele 654 de localităţi în care rata de infectare este mai mare astăzi de 1 la mie. Toţi ceilalţi elevi, în număr de peste 2,6 milioane, care învaţă în cele 2.527 de localităţi în care rata de infectare este mai mică de 1 la mie vor putea merge săptămâna viitoare la şcoală cu prezenţă fizică. Să sperăm că vinerea viitoare, pe 21 mai, vom avea şansa unei rate de infectare sub 1 la mie în multe localităţi, între care şi Bucureştiul” a mai declarat, vineri seară, la Antena 3, Sorin Cîmpeanu.
Fii primul care comentează