Primăria Braşov, contract de 73.000 de lei, prin atribuire directă, pentru Strategia de dezvoltare a sportului. Merită banii?

Primaria Municipiului Braşov şi-a prezentat, în sfârştit mult aşteptata Strategie de dezvoltare a sportului braşovean, pe care primarul Allen Coliban a anunţat că şi-o doreşte încă din perioada campaniei electorale.  Din păcate, însă, metehnele pe care le folosea ca arme pe toată perioada campaniei electorale le urmează întocmai Primăria „oamenilor noi”, încheind un contract în valoare de 73.000 lei fără TVA, prin atribuire directă, către un consorţiu din Cluj, care până acum a părut un apropiat al primarului şi al USR. 

Deși a fost o negociere directă, anunţul de atribuire a contractului nu se găseşte în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP). Nu există obligaţie legală pentru contractele sub 100.000 de lei, însă în spiritul transparenţei, foarte multe administraţii publice din ţară îşi pun în SICAP şi aceste anunţuri. 

Unul dintre oamenii care a prezentat, joi strategia pe sport a Braşovului este Lorand Balint, acelaşi care în luna ianuarie 2020 a fost prezent alături de actualul primar, în calitate de invitat la Centrul Cultural Reduta, la o dezbatere publică, pe tema sportului braşovean denumită „Sportul braşovean: perspective, strategie, viziune”. Evenimentul a fost organizat atunci de Asociaţia România Civică, un ONG condus de actualul deputat USR de Braşov, Andrei Miftode şi care mai are în portofoliu şi inițiative civice precum „Fără penali în funcții publice” și „Oameni noi în politică,” (acţiuni de care s-a lipit USR).

Tot Lorand Balint este cel care gândeşte şi o strategie de promovare la Filarmonică, acolo unde, de curând, Primăria a renunţat la oamenii care se ocupau de partea de comunicare/PR, de ani buni. 

Revenind însă la strategie, dincolo de bunele intenţii de a scoate braşovenii din case pe terenurile de sport – mare parte dintre ele deja existente din mandatul lui Scripcaru, ideile par a fi de nivelul unei baze minime de cunoştinţe necesare unui bun manager, oricare ar fi el.

Si anume, pentru susţinerea educaţeii fizice în şcoli, ca bază pentru dezvoltarea sportului şi a sănătăţii generale a Braşovenilor, e nevoie de a asigura asigura şcolilor echipamentele necesare, pentru ca elevii să fie încurajaţi să participe la orele de sport, şi de a asigura profesorilor tot ce e necesar pentru o bună desfăşurare a activităţii.

Branding cu o idee „preluată”

Da, este o idee frumoasă ca fiecare profesor de sport din şcolile municipiului Braşov să primească la început de an şcolar, un kit care să conţină o geantă de sport, două tricouri şi trening, toate inscripţionate cu brandul Sport Braşov!  Este una dintre propunerile din strategie. Dar nu este mai nimic original în această idee. Trebuie subliniat că, la partea de branding, consorţiul angajat prin atribuire directă de primărie vine cu o soluţie care este deja implementată la CSM Corona Braşov, şi anume de a îmbrăca toţi profesorii de sport în echipamente personalizate cu coroana (care apropos! este deja existentă pe echipamentele Coronei), aceleaşi însemne urmând a se găsi şi pe terenurile de sport din cartiere. Singura diferenţă la partea de branding este aceea că de această dată, culorile nu mai sunt galben albastru, ci galben negru.

La partea de noutăţi, totuşi, putem sublinia ideea competiţiei sportive între şcoli, pe sporturi olimpice şi neolimpice, sub denumirea de „Braşoviada”. Tot ca noutate,  amenajarea, pe lângă terenurile de sport din cartiere, a unor locuri de socializare, pentru încurajarea sportului de masă. Această propunere are însă şi minusurile ei, care pot fi constatate oricând iei „la picior” zonele unde deja există aşa-ceva… (asta dacă decizi să ieşi din „bulă” şi să le iei la picior). Şi anume că zonele de socializare, în lipsa unei foarte atente organizări, pot deveni zone numai bune pentru vicii periculoase pentru tineri… Dar vom aborda aceste detalii în scurt timp, cu imagini reprezentative.  

Până una alta, da, Braşovul avea nevoie de o Strategie de dezvoltare a sportului. Dar merită acest document cu idei deja existente şi puse parţial în practică în Braşov, acei bani?

1 Trackback / Pingback

  1. Primăria Braşov, contract de 73.000 de lei, prin atribuire directă, pentru Strategia de dezvoltare a sportului. Merită banii? – My Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.