Problema parcărilor publice din municipiul Brașov nu va fi rezolvată prea curând. Atât Primăria, cât și P&P au deschis procese, iar serviciul municipalității care se va ocupa de administrarea parcărilor nu va fi înființat prea devreme.
De altfel, de la live-ul pe Facebook de vinerea trecută, când primarul Brașovului, Allen Coliban, a transmis că reprezentanții firmei nu sunt de găsit, nu s-a mai făcut nici un pas înainte în ceea ce privește parcările.
Astfel, marți, în timpul conferinței de presă în care a prezentat raportul pe șase luni, primarul a declarat că P&P a deschis trei procese în instanță împotriva Primăriei, iar a deschis alte două procese. De asemenea, el a menționat că despăgubirile pentru perioada în care parcarea nu se plătește vor fi plătite de P&P.
„Am depus plângere penală împotriva acestei firme și vom recupera prejudiciul”, a anunțat Coliban.
Un nou regulament pentru parcările publice
Primăria Brașov a mai anunțat că în perioada următoare va fi pregătit și un nou Regulament al parcărilor publice. „Cred că într-o lună și jumătate vom avea un nou regulament, în care să fie clarificată problema tarifelor, a perioadelor în care se percepe taxa de parcare. De asemenea, va fi clarificată și situația locurilor de parcare aflate în proximitatea unor locuințe. P&P a primit în administrare 2.400 de locuri care, în mod tradițional, erau în parcări publice, dar și alte aproximativ 8.000 de locuri care erau în zonele rezidențiale. Acum putem regândim care vor publice și care rezidențiale”, a mai spus primarul.
În ceea ce privește serviciul de administrare a parcărilor, viceprimarul Brașovului Sebastian Rusu, a declarat că se lucrează la înființarea acestuia. „Va fi un serviciu separat și va fi nevoie de angajări”, a explicat Rusu, care nu a putut estima când noul serviciu va deveni funcțional.
Fii primul care comentează