Spitalul Regional Braşov spune „Adio” fondurilor din PNRR. La schimb, primarul susţine că va fi finananţat spitalul nou de boli infectioase și pneumoftiziologie

Dacă până acum, Primăria Braşov insista că viitorul Spital Regional al Braşovului se va construi prin Programul Naţional de Rezilienţă și Redresare, în ciuda evidenţelor care arătau că acest proiect nu se află pe lista de priorităţi înaintată la Bruxelles, ieri primarul Allen Coliban a confrmat că nu va fi posibil un apel la această sursă. 

Ministerul Sănătății, care gestionează investiția, nu a riscat să își asume ca termen de finalizare a lucrărilor luna august a anului 2026, fără nicio posibilitate de extindere. 

„În ceea ce privește Spitalul Clinic Regional de Urgență Brașov, anul trecut, inclusiv la nivelul Guvernului, viziunea era ca acesta să beneficieze de finanțare prin PNRR. Prioritatea noastră să ajungem din urmă celelalte regionale și să convingem ministerul să își asume investiția, alături de celelalte trei spitale regionale.  Pentru nici unul dintre spitalele regionale nu exista garanția că lucrările vor fi gata până în anul 2026, astfel că Ministerul Sănătății se orientează către o altă sursă de finanțare, respectiv Planul Operațional Sectorial – Sănătate, care este mult mai flexibil  în ceea ce privește termenele de finalizare. În schimb, PNRR nu permitea o prorogare. În aceste condiții, Ministerul Sănătății nu și-a mai asumat riscul de a include proiecte mari pentru finanțare prin PNRR și s-a concentrate pe investiții mai mici. În ceea ce ne privește, vom încerca includem proiectul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologieîn PNRR, iar Spitalul Regional în POS – Sănătate”, a declarat primarul.

În schimb, edilului i-a „incolţit” mai nou, ideea de a ridica, prin PNRR, spitalul de pneumoftiziologie şi boli infecţioase, pentru care USR-PLUS a obţinut un teren tot la Bartolomeu, lângă cel al spitalului regional. 

 „Spitalului Regional de Urgență Brașov este acum în etapa elaborării studiului de fezabilitate, iar pentru acest obiectiv de investiții a fost emis și Certificatul de Urbanism. De asemenea, în conceptul complexului medical a fost inclus și noul Spital de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie.  De altfel, graficul de realizare a Studiului de fezabilitate pentru spitalul regional a fost decalat după ce a fost inclus și proiectul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, asta pentru că va fi nevoie de redefinirea unor parametrii urbanistici”, a declarat Coliban.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.