Reparațiile fostului sediu Bancorex de pe strada Republicii din Brașov, ținute în șah de un vecin

Din luna ianuarie a acestui an, ar fi trebuit să fie gata reparațiile capitale de la fostul sediu Bancorex, de la intersecția străzilor Republicii și Michael Weiss. Termenul nu a fost respectat și asta nu din cauza constructorului.

„Lucrările s-au împotmolit din cauza unui vecin care nu permite accesul constructorului în curtea lui. La acest imobil nu se poate lucra la acoperiș din cauza unui vecin, iar acum suntem în litigiu cu el”, a explicat primarul Brașovului.

Reparațiile la fostul sediu al Bancorex au început în ianuarie a anului 2019 și ar fi trebuit să fie gata la începutul acestui an. Lucrările sunt realizate de SC Romconstruct Group SRL Ploieşti, valoarea contractului fiind de 15.850.800 lei cu TVA.  

Fațada va fi roz 

Conform proiectului, clădirea va arăta exact ca în anul 1906, când a fost inaugurată. La această clădire vor fi realizate consolidări ale structurii de rezistență, pereții interiori și alte amenajări realizate după anul 1906 vor fi desființate, iar fațadele vor fi refăcute conform proiectului original. Pentru a stabili aspectul și culoarea fațadei, au fost consultate fotografii realizate în perioada respectivă și au fost înlăturate straturi de tencuială aplicate de-a lungul anilor.

Se pare că aceasta a fost culoarea originală a clădirii: roz”,  a precizat șeful de șantier, Iustinian Roșu, în momentul începerii lucrărilor. 

 

 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.