Ramai la curent!

Cotidian

Alarmă falsă în Bartolomeu. Zona depozitelor a fost blocată după ce un brașovean a anunțat o posibilă „faptă penală”

Publicat

in

Zona Cărămidăriei – Bazaltului din  cartierul brașovean Bartolomeu a fost blocată vineri, după ce un brașovean a sunat la numărul unic de urgență, pentru anunța că sub un camion i s-a părut că a fost plasat un colet suspect, poate chiar o bombă. La fața locului au mers polițiștii și jandarmii, au verificat sesizarea și au constat că a fost o alarmă falsă. 

„La data de 18 iunie 2021, în jurul orei 15.40, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat de către un bărbat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că ar fi observat mai multe persoane care s-ar fi apropiat de un autovehicul aflat în parcarea unui complex comercial din municipiul Brașov, bănuind că s-ar fi putut produce o faptă penală. A fost constituită, de îndată, echipă operativă complexă formată din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Grupării Mobile de Jandarmi Burebista Brașov, care s-a deplasat la fața locului. În urma activităților procedurale specifice desfășurate în cauză s-a stabilit faptul că sesizarea nu întrunește elementele unei fapte generatoare de pericol asupra persoanelor sau bunurilor. Polițiștii efectuează cercetări în vederea clarificării și stabilirii situației de fapt”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent principal Nadia Olaru.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Gratuit pentru călători, dar nu și pentru bugetul local. Cât costă „Vinerea Verde” în municipiul Brașov

Publicat

in

Programul „Vinerea Verde”, prin care transportul cu autobuzele RATBV este gratuit în zilele de vineri în municipiul Brașov nu este gratuit pentru bugetul local. Astfel, viceprimarul Brașovului Lucian Patrașcu a anunțat că pentru acest an de la bugetul local al municipiului Brșaov ar urma să se aloce 1,6 milioane de lei, sumă ce urmează a fi virată în conturile operatorului local de transport.

De altfel, presiunea financiară este unul dintre motivele pentru care nu au aderat la program toate localitățile deservite de RATBV. Cu toate acestea, viceprimarul a spus că speră ca în perioada următare autoritățile locale să găsească resursele financiare pentru susținerea programului.

„Fiecare primărie trebuie să îşi calculeze acest efort bugetar, astfel încât să vină în sprijinul cetăţenilor, cărora să le ofere posibilitatea de a beneficia de gratuitate în zilele de vineri”, a declarat Patrașcu.

Citește mai departe

Cotidian

Avertizare meteorologică pentru județul Brașov: Vânt de aproape 100 km/h pe crestele montane. De mâine, vremea se răcește

Publicat

in

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare „Cod Galben” pentru mai multe zone ale României, inclusiv județul Brașov, valabilă din 6 aprilie, ora 10.00 până în 09 aprilie, ora 10.00. Fenomenele vizate sunt: intensificări ale vântului. Conform meteorologilor, în intervalul amintit, în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și nordul Crișanei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m de 90…100 km/h.

Totodată, meteorologii anunțat că începând din noaptea de marți spre miercuri (7/8 aprilie) vor fi precipitații mixte în centrul, estul și sud-estul țării, iar la munte vor predomina ninsorile și mai ales la altitudini mari.

În Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local 10…15 cm) și va fi viscol. Până în 9 aprilie, local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.

De marți (07 aprilie), vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că până la începutul săptămânii viitoare se va menține rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă.

Citește mai departe

Cotidian

Bran Plaza, noul punct de întâlnire începând cu data de 16.04.2026

Publicat

in

Începând cu 16 aprilie 2026, BRAN PLAZA își deschide oficial porțile și propune comunității un spațiu dedicat cumpărăturilor, relaxării și timpului petrecut într-un mod plăcut, contemporan.

Gândit ca un loc de întâlnire al brandurilor, dar mai ales a experiențelor, noul centru comercial reunește o selecție de magazine, servicii și zone dedicate petrecerii timpului liber, într-un cadru modern și accesibil. Printre acestea, amintim Pepco, Tedi, Sinsay, JYSK, Mesopotamia, Farmacia Minigram, MEGA IMAGE, BIPA, KFC și Restaurant Allegria. Deschiderea marchează un moment important pentru viața comunității din Zărnești. Prin diversitatea brandurilor prezente în acest loc, complexul își propune să răspundă nevoilor, dar și dorințelor întregii familii. 

„Ne dorim ca BRAN PLAZA să devină mai mult decât o destinație de cumpărături; să fie un loc în care oamenii revin cu plăcere pentru branduri, pentru confort, dar mai ales pentru energia unui spațiu gândit pentru Zărnești.”, spun reprezentanții noului centru comercial. 

Prin această deschidere, BRAN PLAZA își asumă rolul de a deveni un nou reper local, aducând mai aproape branduri apreciate și oferind un cadru potrivit pentru experiențe complete.

Publicul este invitat să participe la deschiderea oficială începând cu 16 aprilie 2026, pe strada Branului Tohanul Nou, nr 82.

Citește mai departe

Trending