Noul director al RIAL, Sorin Jula, numit de curând în funcţie de către primarul Allen Coliban, anunţă că până la 15 iulie, doar “30 şi ceva” de angajaţi vor mai lucra cu normă întreagă. Restul, printre care cei din posturi TESA şi şefi servicii, vor lucra cu patru ore. Compania are 144 de angajaţi în organigramă, după cum a precizat reprezentantul RIAL.
Sorin Jula spune că “se va face o selecţie” a persoanelor care luna următoarea vor rămâne cu program de opt ore. Măsura a fost decisă în contextul în care directorul susţine că firma Municipalităţii este deocamdată într-un blocaj finanaciar, având în prezent în cont, doar 30.000 de lei.
https://www.facebook.com/brasovmetropolitan.ro/posts/1835390106641692
“Avem în cont doar vreo 30.000 de lei. Mai intră acum două facturi, ca să putem plăti salariile oamenilor. Situaţia companiei este absolut dramatică”, a spus Jula. Acesta a precizat, de asemenea, că în curând se vor plăti salariile întârziate, însă bonurile de masă vor fi eliminate.
Întrebat dacă vor exista disponibilizări, directorul RIAL a răspuns afirmativ.
Primarul Allen Coliban a declarat, la rândul său că va urma, la prima şedinţă de Consiliu Local, o rectificare bugetară pentru RIAL, care să acopere “găurile” companiei.
“Va fi ca o investiţie pentru RIAL, care să acopere gaura existentă. Va fi ca un moment zero de la care pornim cu reconstruirea”, a declarat COliban.
Fii primul care comentează