FIN-ECO, operatorul depozitului ecologic zonal Brașov, demarează proiectul de degazare a celulei 3

Operatorul depozitului ecologic zonal Brașov, FIN-ECO S.A., anunță demararea lucrărilor aferente proiectului de degazare a celulei 3. Sistemul ce urmează să fie instalat presupune captarea, transportarea și arderea gazelor de depozit, în scopul minimizării disconfortului olfactiv, cu respectarea Ordinului nr. 757/ 2004.

Odată cu operaționalizarea sistemului de degazare se asigură și reducerea emisiilor de depozit, ceea ce reduce, implicit, și impactul asupra mediului.

 Sistemul de degazare a celulei 3 este unul inovator, unic la nivel național, spun reprezentanţii FIN ECO. Acesta combină tehnologia de biofiltrare cu elementele tehnice de captare a gazului de depozit.  Instalația va fi pusă în funcțiune de compania internațională Klarwin (nul dintre liderii europeni în epurarea apelor reziduale și în tratarea surselor de apă în vederea potabilizării, având o experiență de peste 17 ani pe piața românească și peste 40 de proiecte de degazare realizate la nivel național) și partenerul său R.S. ACTIV S.R.L, precum și parteneri externi. 

„FIN ECO S.A. și-a propus, depune eforturi și a investit pentru a deveni un centru de referință și lider de bune practici în domeniul gestionării deșeurilor. Depozitul ecologic zonal Brașov a fost construit din fonduri proprii, în 2002, ca soluție pentru tratarea și eliminarea controlată a deșeurilor. Compania accesează tehnologii unice la nivel național, setând noi standarde în domeniu și avansând în atingerea obiectivului strategic prin care FIN-ECO S.A. intenționează să devină cel mai verde și inovator operator din domeniu, până în 2025. Echipa de management își propune să rămână conectată la nevoile și solicitările cetățenilor și ale autorităților locale, valorizând transparența, dezbaterea și dialogul public”, a anunţă reprezentanţii companiei. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.