Connect with us

Stiri Brasov

„Organ Nights”, concertele estivale de la Biserica Neagră. Programul festivalului

Published

on

Biserica Neagră începe, din această lună, sezonul estival de concerte, revenind în acest an la evenimentele cu public, după ce anul trecut, pandemia a permis doar transmiterea online.  Din 26 iunie până la finele lunii septembrie revin concertele festivalului Organ Nights cu muzică din cinci secole, cântată pe instrumente muzicale renumite,  într-o ambianță de excepție: în interiorul Biserica Neagră din Brașov. 

Un festival neîntrerupt din 1953

Organ Nights este un festival pe care Biserica Neagră l-a organizat fără întrerupere, din 1953. Evenimentul a avut loc chiar şi anul trecut, când spectatorii au avut ocazia să vizioneze concertele sezonului estival de orgă fie în aer liber, fie din faţa calculatorului, prin transmisiuni live. După anul trecut în aer liber, evenimentul revine acum interiorul Bisericii Negre, păstrând farmecul unui festival de seară de vară, obținut anul trecut. Concertele vor avea loc o dată pe săptămână, în zilele de sâmbătă, de la ora 18.00, cu o durată prelungită de 60 de minute, timp în care publicul va beneficia de sunetele orgilor și acustica deosebită a monumentului.  

Organişti din SUA, Franţa şi România, la ediţia din acest an

Anul acesta, protagoniști vor fi artiști invitați din SUA, Franța și România, iar programul celor 14 concerte va fi unul atractiv și variat, acompaniat de orga Buchholz sau de celelalte trei orgi din Biserica Neagră, cu lucrări ale unor compozitori celebri.  O noutate a acestui sezon o constituie completarea muzicii de orgă cu instrumente solistice precum clarinetul sau alămurile.

Tot o noutate este şi proiecția live pe un ecran interior de mari dimensiun, transmisia online și micile incursiuni istorice despre orgile din România fiind suficiente motive pentru a trezi interesul iubitorilor de muzică, istorie și patrimoniu.                                                                                                                                   

Un concept nou pentru promovarea Bisericii Negre

Aceste concerte sunt parte integrantă a conceptului INSPIRATIO by history & music, un concept lansat anul trecut de către Biserica Neagră, care are misiunea de a ocroti și  de a pune în valoare a patrimoniului acestui monument. Cu fiecare participare, publicul își aduce contribuția la păstrarea moștenirii valoroase, printre care restaurarea și conservarea unor obiecte deosebite, reparații, acordaj și întreținere a orgilor, dar și la creșterea ofertelor cultural-istorice pentru publicul larg. 

„În anii ce vor urma, această nouă abordare și nouă perspectivă va consolida prin acțiuni culturale inspiraționale brandul brașovean cel mai cunoscut – Biserica Neagră – și va deschide publicului larg noi căi pentru înțelegerea patrimoniului”, spune Frank Ziegler, PR-ul Bisericii Negre.


Costul unui bilet la „Organ Nights” este de 20 lei, copiii până în 18 ani beneficiind de gratuitate. Biletele se pot achiziționa începând cu ziua de luni a săptămânii în care se desfășoară fiecare concert, de la casa de bilete aflată în incinta magazinului INSPIRATIO gift studio.

Programul festvalului Organ Nights:

26 iunie 2021 – Renée Anne Louprette (SUA) 
3 iulie 2021 – Ursula Philippi (Prejmer)
10 iulie 2021 – Ciprian Dancu (Sibiu) – clarinet, Steffen Schlandt (Brașov) – orgă
17 iulie 2021 – Studenți ai clasei de orgă ai Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj coordonator prof. Amalia Erdős

24 iulie 2021 – Steffen Schlandt (Brașov)
31 iulie 2021 – Miklós Noémi (Cluj)
7 august 2021 – Neumarkt Brass Quintet – alămuri (Tg. Mureș), Steffen Schlandt – orgă
14 august 2021 – Erich Türk (Cluj)
21 august 2021 – Antal Eduard (București)
28 august 2021 – Paul Cristian (Brașov)
4 septembrie 2021 – Eckart Schlandt (Brașov)
11 septembrie 2021 – Clasa de orgă a Facultății de Muzică Brașov, coordonator Steffen Schlandt – Geanina Sălăgean (București) – Iulia Reitu (Ploiești)

18 septembrie 2021 – Domenico Severin (Franța)
25 septembrie 2021 – Brita & Jürg Falch-Leutert (Sibiu)

Educație

Încep cursurile gratuite de pregătire pentru bacalaureat și admitere, organizate de Universitatea Transilvania din Brașov

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov organizează și în acest an, începând din luna martie, cursuri gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat, dar și pentru examenele de admitere din cadrul universității. În luna aprilie se va organiza și o simulare a examenului de admitere la Facultatea de Medicină.

Cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat

La fel ca în fiecare an, și de această dată se vor desfășura ore de pregătire la Limba și literatura română, Limba germană, Matematică și Informatică. Lecțiile sunt susținute de cadre didactice ale Universității Transilvania din Brașov.

La Limba și literatura română cursurile încep în 20 martie și urmăresc să îi învețe pe elevi cum să analizeze stilistic textele literare și nonliterare și cum să utilizeze corect și adecvat limba română în diferite situații de comunicare. De asemenea, cursurile de pregătire la Limba și literatura română sunt axate și pe înțelegerea articulată și descrierea în concepte clare a operelor marilor clasici și prozatorilor interbelici.

Pentru limba și literatura română cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TII1, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 20.03.2026.

Pentru limba germană cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TP4, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 14.04.2026.

La matematică se abordează noțiuni de algebră, de analiză matematică, trigonometrie și geometrie, iar cele de informatică cuprind noțiuni de algoritmi, grafuri,

Pentru matematică și informatică cursurile se vor desfășura în format on-line și vor fi disponibile pe platforma edu.unitbv.ro, conform programării, începând cu data de 12.03.2026 (matematică) și 11.03.2026 (informatică).

Pregătire pentru admiterea 2026 

Ca o noutate, în acest an se organizează cursuri de pregătire pentru proba practică obligatorie de admitere la Facultatea de Educație fizică și sporturi montane. În perioada 14-20 iulie, în sala (mică) de jocuri sportive a Facultății, cadrele didactice de specialitate vor susține ore de antrenament pentru „testarea capacității motrice generale”, în cadrul cărora se va exersa traseul aplicativ al probei practice și exercițiile motrice necesare susținerii testării. Programul complet de desfășurare va fi anunțat la începutul lunii iulie.

Și la Facultatea de Muzică se vor organiza cursuri de pregătire pentru examenul de admitere, începând din luna aprilie. Orele de pregătire gratuite vor fi susținute de profesori ai facultății, la specializările Muzică (Teoria Muzicii, Solfegiu, Dicteu), Interpretare Muzicală – instrumente (pian, vioară, violă, chitară, flaut, clarinet și saxofon) și Interpretare Muzicală – Canto.

La Facultatea de Medicină simularea examenului de admitere se va organiza în data de 25 aprilie. Detaliile organizatorice vor fi afișate pe site-ul medicină.unitbv.ro la începutul lunii aprilie.

Toate cursurile sunt gratuite. Acestea se adresează atât elevilor din clasele a XI-a și a XII-a cât și altor persoane care doresc să susțină în acest an examenul de bacalaureat sau /și examenele de admitere la universitate.

Programul complet al orelor de pregătire este disponibil la: https://admitere.unitbv.ro/pregatire-bac-si-admitere.html.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Stiri Brasov

Maraton de caricaturi, în weekend, la Coresi

Published

on

În acest weekend, Cartier Coresi din Brașov devine punctul de întâlnire al comunității, într-un eveniment dedicat artei, bunei dispoziții și timpului petrecut împreună.

Piața cu Copaci se transformă, sâmbătă și duminică, între orele 15:00 și 18:00, într-un spațiu al zâmbetelor și al creativității, odată cu sosirea cunoscutului caricaturist Adrian Bighei. Artistul îi invită pe brașoveni la un maraton de caricaturi gratuite, oferind familiilor, cuplurilor și grupurilor de prieteni ocazia de a pleca acasă cu un portret personalizat și o amintire aparte.

Evenimentul face parte din atmosfera specială a lunii februarie, dedicată iubirii și apropierii primăverii. În paralel, Târgul de Primăvară completează experiența cu idei inspirate pentru Dragobete și Mărțișor: cadouri autentice, creații locale și surprize care pun în valoare spiritul comunității.

Continue Reading

Trending