Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă că se constată o creştere continuă a numărului de infecţii cu SARS-CoV-2, el arătând că România înregistrează pentru a doua zi peste 500 de noi cazuri de îmbolnăvire.
“Cresc cazurile şi cresc mai repede decât au crescut în celelalte valuri. Acum situaţiile sunt diferite, primul val faţă de ceea ce se întâmplă acum, însă pe proiecţiile şi pe schemele pe care le aveam desenate şi analizate de către experţi suntem pe ceea ce au prognozat a fi scenariul 4, scenariul care descrie o tulpină, un virus cu astfel de rată de contagiozitate specifică acestei tulpini Delta care este mult mai contagioasă decât tulpina iniţială. Vedem deja, de la o săptămână la alta, schimbăm cifra din faţa mediei de cazuri noi din fiecare zi. (…) Suntem deja în a doua zi cu peste 500 de cazuri. Din nefericire, acesta este trendul şi aceasta este prognoza epidemiologică pentru perioada următoare. Ne aşteptăm undeva la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie la 1.000 de cazuri şi prognoza de 1.500 de cazuri pentru mijlocul lunii septembrie se menţine în acest moment”, a declarat Andrei Baciu, miercuri seară, la Digi 24.
“Nu s-a renunţat, există o analiză. Nu se mai dă ordonanţă, dar există mai multe variante prin care se poate aplica un astfel de principiu. Este o chestiune mai amplă şi atunci trebuie văzută cea mai potrivită manieră de a adopta o astfel de atitudine. Dar principiul de bază este acela al protecţiei pacienţilor care ajung în spital”, a explicat Baciu în acest context.
Fii primul care comentează