Poate peste două luni? Acesta este noul termen de finalizare a corpului B de la Spitalul Județean Brașov. Șantierul a fost deschis în 2017

Consiliul Judeţean Braşov dă un nou termen pentru receptarea lucrărilor de reparaţii şi consolidare de la corpul B al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Începute în 2017 şi având iniţial un prim termen de finalizare în 2019, apoi 2020 şi ulterior, din cauza pandemiei, în prima parte a lui 2021, aceste lucrări vor fi recepţionate abia în octombrie.

Noul termen, de peste două luni, a fost anunţat ieri de preşedintele CJ, Adrian Veştea, care spune că amânările anterioare au fost cauzate, mai întâi de pandemie, şi apoi de construirea, în curtea spitalului, a secţiei modulare pentru pacienţii cu forme grave de COVID-19. Această construcţie a fost cea care nu a permis continuarea în bune condiţii a lucrărilor de la corpul B, pentru că ea obstrucţiona căile de acces în şantier, susţine Veştea.

„A fost o perioadă grea. În zona parterului nu s-a putut preda amplasamentul tocmai din cauza acestei pandemii. Unele spații erau necesare pentru acces în spital și în secția modulară ATI. Acum s-au predat toate aceste amplasamente și considerăm că suntem în linie dreaptă în ceea ce privește acest proiect, iar în două luni cred că putem face recepția la finalizarea lucrărilor”, a declarat Veștea.

Valoarea investiţiei de la corpul B al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov se ridică la 24 de milioane de lei. Iniţial, cheltuielile au fost suportate din  bugetul Consiliului Judeţean, pentru ca ulterior, proiectul să fie preluat, în 2019, de către Compania Naţională de Investiţii.

După finalizarea lucrărilor şi receptarea lor, urmează etapa de achiziţie a dotărilor şi readucerea şi reinstalarea secţiilor care din 2017 până acum au funcţionat în diferite corpuri sau etaje. Reprezentanţii CJ estimează că imobilul va funcţiona în condiţii normale şi la standardele cele mai bune abia de anul viitor

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.