Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat luni, că reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne lucrează pentru a identifica o persoană care a încercat să vândă un certificat fals de vaccinare prin intermediul unei reţele sociale.
Bode a declarat luni că autorităţile sunt atente la noile infracţiuni care apar în ţara noastră.
“Suntem atenţi la aceste noi infracţiuni care apar pe plaja infracţională din România, nu am mai avut astfel de situaţii, acolo este o anchetă în curs. Cu siguranţă specialişti noştri lucrează ca în cel mai scurt timp să-l identificăm pe cel care a încercat şi nu a reuşit din fericire să vândă acel certificat de vaccinare fals. Infractorii şi infracţionalitatea evoluează foarte mult, în pandemie am văzut cu ce ne-am confruntat, cu siguranţă vor mai apărea astfel de situaţii, dar ori de câte ori sunt astfel de semnale, intervenim prompt, avem în lucru şi alte activităţi despre care vom vorbi atunci când vom avea primele rezultate. Cunosc situaţia şi mi-am propus împreună cu structurile MAI să o soluţionăm cât mai repede posibil, să-l identificăm pe autor”, a afirmat Bode, potrivit news.ro.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a spus că, în cazul falsificării certificatelor, consecințele medicale pot fi grave atât pentru persoana în cauză, cât și pentru cei cu care intră în contact.
“În condiţia în care noi avem anumite reguli de sănătate publică, de exemplu, în birou dacă toată lumea e vaccinată până la zece persoane se poate sta fără mască, sunt anumite zone în care poţi să accesezi şi să spui “Sunt vaccinat” plus inducerea în eroare a medicului, dacă te îmbolnăveşti medicul poate altfel abordează o persoană care ştie că e vaccinată decât o persoană care ştie de la început că nu este vaccinată. Deci este periculos şi pentru ceilalţi, şi pentru persoanele care folosesc astfel de metode. Trebuie soluţionate cât mai repede şi atragem atenţia pacienţilor sau posibililor pacienţi persoane nevaccinate să nu recurgă la astfel de situaţii. E mai uşor să spună că nu sunt vaccinat şi asta este, iar acolo unde trebuie, să se testeze”, a declarat Arafat.
Fii primul care comentează