S-a deschis Târgul de Carte Gaudeamus – Brașov 2021, în Piaţa Sfatului. Programul lansărilor

Cea de a doua ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România organizată în acest an s-a deschis miercuri, 25 august, în Piața Sfatului din Brașov.  Cei peste 30 de participanți, printre care se regăsesc majoritatea editurilor prestigioase din România, distribuitori de carte, jocuri educaționale și muzică, îi așteaptă pe toți cei aflați în fie în căutarea unor cărți și cadouri de vacanță, fie a titlurilor utile în noul an școlar, care va începe în curând.

„Dat fiind faptul ca în această perioadă atât de grea târgul Gaudeamus Radio România a reușit să se desfășoare, să se organizeze  și să ofere această oportunitate brașovenilor, eu cred că își consolidează poziția și va avea un succes garantat și o tradiție garantată. Punctul forte al acestui eveniment este faptul că într-un spațiu atât de generos și frumos cum este Piața Sfatului s-au întâlnit atâtea atâtea edituri, se vor întâlni foarte mulți oameni de cultură care vor schimba opinii, vor duce mai departe mesajul, și în felul acestea tradiția târgului și rolul cărții în lume este cumva apărat, garantat și dus mai departe“ , a declarat Elena Vieru, președinte onorific al Târgului de carte Gaudeamus Radio România Brașov.

Seria lansărilor de carte organizate în acest an la ediția brașoveană a Târgului Gaudeamus Radio România se va deschide joi, 26 august, la ora 18.00, iar în următoarele zile, pasionații evenimentelor culturale se vor putea delecta cu un adevărat maraton de lansări de volume recent publicate: peste 30 de titluri vor fi prezentate în următoarele zile, în cadrul întâlnirilor cu scriitorii și editorii din întreaga țară.

Târgul va fi deschis în perioada 25 – 29 august, zilnic în intervalele orare 9.00 – 14.00 și 16.00 – 21.00, iar accesul publicului va fi permis în funcție de destinația spațiilor care vor găzdui standurile și evenimentele culturale organizate cu prilejul acestei edițiii.

Astfel, în spațiile dedicate prezentării și vânzării de carte vor fi aplicate, atât de către organizator și participanți, cât și de către vizitatori, normele de prevenție specifice activităților de natură comercială. Accesul în pavilionul dedicat exclusiv evenimentelor editoriale se va realiza conform Ordinului comun al Ministerului Culturii și al Ministerului Sănătății (nr. 3.107/851/2021, cu modificări și reactualizări ulterioare). Iubitorii de carte care nu au împlinit încă vârsta de 18 ani sunt exceptați de la aceste norme, dar, pentru siguranța tuturor celor implicați, în spațiul alocat târgului este necesară respectarea regulilor de prevenție individuală.

Târgul Gaudeamus Radio România se află la a treia ediție în Brașov, iar în acest an, este a doua ediție organizată în țară, după cea din  cursul lunii iulie, de la Oradea. Pentru a oferi celor interesați de ofertele editoriale ale celor peste 30 de participanți posibilitatea de a „răsfoi”, fie și virtual, volumele prezentate la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, evenimentul în format fizic va fi dublat de o ediție online, găzduită de website-ul www.gaudeamus.ro.

 

PROGRMUL EVENIMENTULUI

Joi , 26 august, ora 18.00 – Editura Arco Iris Brașov

Multiplă lansare de carte a celor mai noi titluri din Colecţia „Scrieri pentru copii, de la bunica” (autor – Victoria Furcoiu), apărute la Editura Arco Iris, Braşov.

Ghicitori pentru cei mai mărişori (2020), Poveşti cu secrete (2020), Poveşti nemuritoare în versuri (ediţia a lV-a, 2021, cu adăugiri), Fabule (ediţia a ll-a, 2021, cu adăugiri). CONCURS DE GHICITORI CU PREMII.

Prezintă autoarea Victoria Furcoiu.
Editura Arco Iris – Braşov, aduce în atenţia cititorilor mici şi mari o serie de scrieri menite să stimuleze interesul pentru lectură al copiilor de toate vârstele, prin ghicitori, poveşti, fabule, poezii. Cărţile editate (de la înfiinţarea editurii până în prezent), aduc elemente de noutate şi originalitate, având subiecte interesante, personaje amuzante şi mesaje educative.


Vineri, 27 august, ora 16.00 –  Editura Eikon
Multiplă lansare de carte:
Betonul – armă de construire masivă a capitalismului,  de Anselm Jappe
Cartea boemei & cartea editorului, de Ion Nicolae Anghel
Nimic esențial, de A.T. Branca
Sahiștii. Povestiri, de Ionuț Iamandi
Bravo Campeon, Memorialul agoniei, de Vianu Mureșan
Monștrii cu bot de catifea, de Simona Poclid

Invitați: Christian Crăciun, Vianu Mureșan, A.T. Branca, Ionuț Iamandi
Moderator: Valentin Ajder

 

Vineri, 27 august, ora 17.30 – Tritonic Books

Lansare volum colectiv: „NOIR de Brașov, 10 povestiri reunite de Tony Mott și Bogdan Hrib”

Vor participa:Augusta Oniță, manager cultural și autorii Tony Mott și Rebeca Cojocaru

Prezentarea volumului:
De ce „Noir de Brașov”?
Aventura volumelor colective „Noir de…” a pornit de la o… editură americană care și-ar fi dorit un „Bucharest Noir” cu 10 povestiri, corecte politic, reprezentând geografic uniform suprafața capitalei, cu autori de toate genurile, religiile, vârstele și rasele… Nu ne-am potrivit. De fapt cred că n-au fost bani. La ei, nu la noi.
Și atunci am găsit (cu greu) 18 autori (bucureșteni, bănățeni , ardeleni și tot așa, după cum ne cunoșteam…) care au scris povești pentru „Noir de București”; cartea de peste 500 de pagini, a apărut în 2017. Au urmat „Gastro Noir” în 2018 și „Noir de Timișoara”, coordonată de Daniel Timariu, în 2019.
Anul 2020 n-a fost prea ofertant. Nu comentăm.
Acum a venit, în fine, momentul pentru „Noir de Brașov”. Inițial gândit ca un uriaș volum cu titlul „Noir de Transilvania”, proiectul a fost regândit într-o formă mai concentrată, lăsând loc în viitor unor posibile dezvoltări punctuale.
Așadar „Noir de Brașov” are zece povestiri, cu zece autori și un singur oraș.

 

Vineri, 27 august, ora 18.30 –  Editura Eikon
Multiplă lansare de carte:

Revelație și transformare, o interpretare a Evangheliei după Ioan,  vol 1 și 2, de Dan Tomuleț
Deontologie academică și etică aplicată, coord. George Colang
Hans Bergel, nevoia imperioasă de a scrie, autori: Ana Blandiana, Peter Motzan, Gheorghe Stanomir, Alexandru Cizek, Olivia Spiridon, Ion Dumitru, Adrian Lesenciuc, Cornel Nistea, Mihaela Malea Stroe, Mircea Popa
ALFABESTIAR, de Mihaela Malea Stroe
Badante pentru totdeauna, de Ingrid Beatrice Coman-Prodan
Satul fara mamici, de Ingrid Beatrice Coman-Prodan
MARGINAL ȘI EXPERIMENTAL – COOPERATIVA GUSTI: DOUĂ DECENII DE CERCETARE ÎN ISTORIA SOCIOLOGIEI, coordonatorI: Ionuț Butoi, Martin Ladislau Salamon

Invitați: Mihaela Malea Stroe, Elena Vieru, Christian Crăciun, Vianu Mureșan
Moderator: Valentin Ajder

Sâmbătă, 28 august, ora 16.00 – Radio România Brașov, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Brașov și Editura Pastel
Întâlnire comemorativă „În memoriam Ion Popescu Topolog”
Invitați: Adrian Lesenciuc – președintele Uniunii Scriitorilor – Filiala Brașov, Elena Vieru, președintele de onoare al Târgului Gaudeamus Radio România, reprezentant delegat al Editurii Pastel și Silvana Șerban, realizator Radio România Brașov FM.
Foști elevi, colegi scriitori, colegi profesori și toți cei care l-au cunoscut sunt invitați să reconstituie cu un cuvânt personalitatea scriitorului plecat recent spre Lumină.
Sâmbătă, 28 august, ora 17.00 – Editura Spandugino
Lansare de carte Scrieri 1. Turn înclinat . Puterea schismei, autor Teodor Baconschi, invitat Laurențiu Ciprian Tudor, moderator Cristian Pătrășconiu.

Sâmbătă, 28 august, ora 18.00 – Editura Spandugino
Lansare de carte Linia de contur II, autor Daniel Cristea-Enache, invitat scriitorul Liviu Ioan Stoiciu și criticul Adrian Lesenciuc, președintele filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor, moderator Cristian Pătrășconiu.

Sâmbătă, 28 august, ora 19.00 – Editura Eikon
Multiplă lansare de carte:

Poezia lui Eminescu, de I. Negoițescu, ediție nouă îngrijită de Dan Damaschin și Ioan Milea
TESTAMENTUL MARE – LE GRAND TESTAMENT, de Francois Villon. Traducere, prefață, note și comentarii de Dan Dănilă
Elegii pozitive, de Dan Dănilă
Mireasa mecanica, de Mihail Soare
Für Elise, de Ada D’Albon
Paiațe, măști, grimase, găști, Jurnal – volumul al IV-lea (2005–2009), de Candid Stoica
De la Ceaușescu la Fidel, de Radu Polizu
Fetele pădurii, de Cristina Struțeanu
Politică și canon literar, de Adrian Dinu Rachieru
Mihail Sebastian: Teatrul și interogațiile eticii, de Tiberius Vasiniuc
Recitări în Piața publica, de Dan David, prefață de Mihail Soare
În temniță cu Iisus Hristos, de Vasile Vasilache, ediție îngrijită de Marius Vasileanu
Oglida pentru spaimele lumii, de Mihaela Grădinariu
Scrisori pentru Saraswati, de Dan Cristian Iordache
Ferestre, de Magdalena Hărăbor
Timpul tău curge prin mine, de Camelia Șuiu
Invitați: Cristina Struțeanu, Camelia Șuiu, Mihail Soare, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.