Consilierii județeni brașoveni vor dezbate în ședința de plen din această lună un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 400.000 de lei, pentru reparațiile la un spital Raionul Ștefan Vodă din Republica Moldova. În proiectul de hotărâre de Consiliu Județean se arată că respectiva sumă reprezintă 85% din valoarea totală a investiției, care se ridică la 473.390,25 lei, restul de 15% reprezentând cofinanțarea autorităților locale din Raionul Ștefan Vodă.
Proiectul ce urmează a fi cofinanțat Consiliul Județean Brașov presupune reabilitarea Corpului B al Spitalului Raional Ștefan Vodă (echivalentul unui spital județean din România). La acest imobil se va realiza acoperișul, va fi termoizolat plafonul și se va realiza un sistem de jgheaburi și burlane, pentru preluarea apelor pluviale. Lucrările vor trebui finalizate în termen de 12 luni.
În corpul ce face obiectul acestei investiții sunt amplasate secția consultativă, maternitatea, secţia obstetrică-ginecologie și laboratorul.
Parteneriatul dintre Județul Brașov și Raionul Ștefan Vodă, încheiat în anul 2017
Alocarea banilor de la bugetul județului Brașov se va face în baza unei înţelegeri de cooperare între UAT Județul Braşov şi Raionul Ştefan Vodă, document ce a fost semnat de cele două părți în anul 2017. Tot în baza acestui document, în anul 2018, Consiliul Județean Brașov a alocat suma de 399.504 lei pentru proiectul „Lucrări de reparație la Şcoala Primară Grigore Vieru din orașul Ştefan Vodă, Raionul Ştefan Vodă, Republica Moldova”.
În anii următori, administrația județeană are în plan să susțină financiar și alte investiții din Raionul Ștefan Vodă.
Fii primul care comentează