Ramai la curent!

Sport

Performanță de excepție: Răzvan Nedu, nevăzător, a câștigat argintul la Campionatul Mondial de paraclimbing, concurând cu un deget rupt

Publicat

in

Răzvan Nedu (nevăzător) a concurat cu un deget rupt, dar a câştigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Paraclimbing de la Moscova.
 
 

Foto: Climb Again

 
Potrivit Ministerului Tineretului și Sportului, la începutul lunii septembrie, Răzvan Nedu, alături de Alex Benchea au cucerit cel mai înalt vârf din Europa şi Rusia, Elbrus, 5.642m, în condiţii potrivnice atât meteo, cât şi de sănătate. Cei doi au reușit această performanță, în ciuda faptului că văd împreună mai puțin de 1%. 
 

De asemenea, în luna iunie, Răzvan Nedu, a câştigat argintul la categoria visually impaired B1 la Cupa Mondială de Paraclimbing de la Innsbruck, Austria. Sportivii sunt complet nevăzători, informează News.ro. 

Răzvan Nedu are 25 de ani, este  căpitanul Lotului Național de Paraclimbing, a urcat pe Mont Blanc, a participat cu Lotul la Campionatul Mondial de Paraclimbing din Franța în 2019, unde colegul lui, Cosmin Candoi, a devenit campion mondial. În plus, e instructor de escaladă și spekear motivațional pentru copiii și adolescenții din școlile speciale unde merge să le vorbească despre ceea ce face și să-i încurajeze și pe ei să îndrăznească să-și depășească fricile și să-și urmeze visurile.

S-a născut fără vedere și s-a apucat de sport încercând să facă mișcare cot la cot cu oamenii fără diyabilități. 

M-am apucat de cățărări pentru că voiam să fac sport, cot la cot cu persoane fără dizabilități. Și încet încet am văzut că eu pot să mă cațăr la fel de bine ca orice om fără dizabilitate și mi-am dat seama că eu sunt un om normal, declara Răzvan Nedea, pentru „România, Te Iubesc”.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

FOTO. CSM Corona Brașov câștigă Cupa României la Baschet în Scaun Rulant. Finala, dominată autoritar în fața echipei Phoenix Galați

CSM Corona Brașov a câștigat Cupa României la Baschet în Scaun Rulant, după trei zile de competiție la Sala Transilvania din Sibiu. Finala cu Phoenix Galați a fost controlată autoritar, 48-10, după un parcurs care a inclus și un meci dramatic cu gazda Sibiu, decis în ultima secundă.

Publicat

in

CSM Corona Brașov a câștigat Cupa României la Baschet în Scaun Rulant, după trei zile de meciuri la Sala Transilvania din Sibiu. Brașovenii au dominat finala în fața echipei Phoenix Galați, scor 48-10, și au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în fața a șase echipe din toată țara.

Drumul spre trofeu nu a fost lipsit de emoții. Cel mai tensionat moment al turneului pentru Corona a venit în faza grupelor, în duelul cu gazda ACS Comunitar Sibiu, într-un meci decis în ultima secundă de joc, printr-o aruncare care a schimbat și calculele de calificare în semifinale.

În semifinale, brașovenii au trecut de ACS Temerarii Arad, echipa care deschisese competiția cu cel mai categoric joc al primei zile. Finala mare cu Phoenix Galați a fost, prin contrast, controlată de la un capăt la altul, cu un avantaj menținut constant în jurul a 30 de puncte.

Antrenorul Răzvan Angheluță a fost direct în evaluarea turneului:

„Am făcut un meci foarte bun cu Aradul și un meci neașteptat de slab cu Sibiul, dar, până la urmă, soarta ne-a ales pe noi să jucăm finala. Le știu valoarea și știu că aici le este locul. Nu este un rezultat mincinos, este exact cum trebuia să fie. Gigi Pungă și Chiaburu au fost pilonii echipei, la înălțime”, a declarat Angheluță.

„Ne-am regăsit fiecare pe teren, am știut ce avem de făcut, iar rezultatele s-au văzut. Cred că cel mai greu meci a fost cel cu Aradul, pe care l-am și câștigat. Eu îi consider o echipă foarte unită, cu jucători care au experiență și joacă de mult timp împreună. Tocmai de aceea, victoria a fost cu atât mai importantă pentru noi”, a spus la rândul său, Gigi Puncă, căpitanul brașovenilor.

Turneul a reunit șase echipe: ACS Comunitar Sibiu, ACS Temerarii Arad, ACS Phoenix Galați, ACS Roțile Astrale Satu Mare, CSM Corona Brașov și AJ Ilfov Motivation, și a fost organizat de Comitetul Național Paralimpic.

Clasamentul final la Cupa României la Baschet în scaun rulant:

1. Corona Brașov

2. Phoenix Galați

3. ACS Comunitar Sibiu.

4. Roțile Astrale Satu Mare

5. ACS Temerarii Arad

6. ACS Ilfov Motivation

Carol-Eduard Novak, președintele Comitetului Național Paralimpic, a transmis un mesaj care depășește cadrul strict al competiției:

„La Sibiu am văzut jucători care au luptat pentru fiecare minge și un public care a trăit fiecare moment și a făcut spectacol alături de ei. E o energie care contează enorm, pentru că le arată sportivilor că munca lor e văzută, e apreciată. Fiecare astfel de competiție, fiecare tribună plină e un pas important spre normalitate. Sportul paralimpic nu trebuie privit ca o excepție, ci ca sport de performanță în adevăratul sens al cuvântului. Ne dorim ca aceste competiții să aibă tot mai multă vizibilitate, tot mai mult public și tot mai mult sprijin, pentru că sportivii paralimpici merită să fie respectați și susținuți la același nivel cu orice altă competiție de performanță din România”.

Citește mai departe

Prima Pagina

Jerome France a câștigat Marele Premiu al Brașovului la viteză în coastă

Publicat

in

Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Brașovului, etapa a doua a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Pe locul secund s-a clasat Elias Răduță (Wolf Mistral), la 04 sec 186/1000, podiumul fiind completat de Cărpinișan Benea (Ferrari 488 Challenge Evo), la 11 sec 541/1000.

Campionul național de raliuri Simone Tempestini (Porsche 997 GT3 RS) s-a clasat pe locul șapte, la 14 sec 680/1000 de învingător.

Jerome France și Elias Răduță au câte 43 de puncte, urmați de Cărpinișan Benea, cu 28 de puncte, Costel Cășuneanu, cu 24 de puncte.

Etapa a treia a sezonului, Harghita Challenge, va avea loc în perioada 12-14 iunie.

Citește mai departe

Prima Pagina

„Teutonii” fac istorie: CSO Teutonii Ghimbav a promovat, în premieră, în Liga Zimbrilor

Publicat

in

După un sezon fabulos, cu victorii categorice, dar și unele momente de ezitare, handbaliștii de la Club Sportiv Orășenesc Teutonii s-au calificat în Liga Zimbrilor. Pentru a promova direct în Liga Zimbrilor, Teutonii aveau o singură opțiune: o victorie la cel puțin 7 goluri diferență, după ce în meciul tur, piteștenii s-au impus cu 37–30.

Meciul decisiv, din etapa cu numărul 14 a playoff-ului Diviziei A, s-a desfășurat acasă, cu CSU Pitești. Într-o sală arhiplină, handbaliștii ghimbășeni au obținut o victorie categorică 36-28 (16-13), după o demonstrație de forță, în și-au valorificat toate punctele forte.

Cei mai buni marcatori au fost Huta – 9 goluri, Dănilă – 8 goluri, Fodorean – 6 goluri,  Gal –  6 goluri, Leoampa- 2 goluri, Giurgiuveanu – 2, Diaconu – 2 goluri, Chiriac – 1 goluri.

De asemenea, Radu Turturică, cu 15 parade din 42 de mingi pe poaartă, Radu Turturică a ridicat, din nou, tribunele în picioare și a contribuit decisiv la promovarea Teutonilor.

Partida s-a jucat până în ultima secundă

Prima repriză a fost echilibrată. Cu excepția minutului 19, când scorul a fost egal, handbaliștii din Ghimbav au fost în avantaj, dar diferența maximă a fost de cinci goluri. În repriza a doua, băieții antrenați de Cătălin Vasilache s-au dezlănțuit, fiind momente în care diferența a fost de 10 goluri în favoarea „Teutonilor”. Finalul partidei a fost „pe muchie de cuțit”, după câteva minute bune ale piteștenilor. Ultimul minut le-a ridicat tensiunea suporterilor, jucătorilor și antrenorilor.

În ultimul minut, handbalistul ghimbășean Claudio Dănilă a marcat golul de care „Teutonii” aveau nevoie pentru a se califica direct. În faza următoare, piteștenii au obținut o lovitură de la 7 metri, care, din fericire pentru echipa din Ghimbav, a fost ratată de oaspeți.  

Suporterii au fost la înălțime

În toate partidele din acest sezon, „Teutonii” au jucat partidele pe teren propriu cu tribunele pline și au fost alături de favoriți și în momentele mai dificile. Același lucru s-a întâmplat și în partida decisivă, la finalul căreia suporterii de toate vârstele fiind răsplătiți cu o victorie istorică, dar și cu aplauze din partea „Teutonilor”. 

CLASAMENT FINAL PLAYOFF

1. CSA Steaua București – 18 puncte;
2. CSO Teutonii Ghimbav – 18 puncte;
3. CSU Pitești – 18 puncte;
4. CS Medgidia – 16 puncte;
5. CSM Oradea – 15 puncte;
6. CSM Fagaras – 10 puncte;
7. CSM Odorheiu Secuiesc – 7 puncte;
8. ACS Dinamyc Zalau – 1 puncte.

Citește mai departe

Trending