Primarul Coliban a schimbat conducera SAPUC şi i-a luat viceprimarului atribuţiile pe Patrimoniu şi Urbanism Comercial

Primarul Allen Coliban a anunţat că începând cu data de 15 septembrie, Serviciul Patrimoniu şi Urbanism Comercial (SAPUC) va avea alt şef. Cristine Manolache, cea care conducea până acum serviciul a fost înlocuită, spune edilul. De asemenea, coordonarea SAPUC i-a fost retrasă viceprimarului Sebastian Rusu, trecând acum direct în subordinea primarului. Aceasta este cea doua atribuţie ce i-a fost retrasă viceprimarului, de la începutul acestui mandat, după cea de coordonare a activităţilor sportive. 

Allen Coliban spune că este nemulţumit de modul în care funcţiona SAPUC şi că a constatat deficiente în circuitul aprobărilor. 

„Nu sunt mulţumit de activitate, de aceea am schimbat conducerea SAPUC, începând cu data de 15 septembrie, şi îl voi prelua sub coordonarea directă a primarului, până când mă asigur că va avea o coordonare bună”, a spus Allen Coliban. 

De altfel, primarul a sugerat că întârzierile din circuitul aprobărilor stau şi la baza situaţiei cu iz penal apărute în relaţia Primăriei Braşov cu Asociaţia Amural, pentru amenajarea Braşov Undergroung Museum (BUM). Reamintim că timp de două luni (3.06 – 10.08), Amural a ocupat gratuit şi fără bază legală spaţiile din catacombe, amenajând un muzeu new-media, unde intrarea se făcea contracost. Când s-a pus în discuţie situaţia, atât viceprimarul Sebastian Rusu, în calitate de coordonator SAPUC, cât şi Cristine Manolache, şefa serviciului, au susţinut în faţa Consiliului Local că nu au cunoştinţă despre cum a ajuns Amural să intre în catacombe. 

DETALII AICI: Situaţie cu iz penal în relaţia dintre primărie şi Amural, pentru accesul în catacombele de După Ziduri. Viceprimarul Rusu: „Eu nu ştiu cine le-a dat cheia”

Pe de altă parte, viceprimarul Sebastian Rusu nu ştia că a rămas fără atribuţiile de coordonare a SAPUC, el fiind în prezent în concediu. Rusu a aflat despre acest lucru de la presă. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.