Ramai la curent!

Fapt divers

Consilier județean USR Brașov, sesizare asupra unor depozite ilegale de deșeuri. Reclamația a fost doar parțial confirmată de verificările unui ONG brașovean

Publicat

in

Gropile de exploatare folosite de constructorul „ciotului” de autostradă au început să fie transformate în gropi ilegale de deșeuri, susține consilierul județean brașovean Ovidiu Paraschivescu (USR). De altfel, pe rețelele socialiale, el a anunțat că a sesizat Comisariatul Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu (CJ-GNM) privind zona de depozitare ilegală de pe raza comunei Cristian. 

Consilierul judeţean spune că au rămas în urmă, chiar şi după închiderea şantierului, drumurile de pământ utilizate în timpul lucrărilor, iar acestea oferă acces până la marginea gropilor. Acest lucru a creat un cadru numai bun de acces, pentru aruncarea sacilor de gunoi.

„Există drumurile de pământ care oferă acces până la marginea gropilor, iar în mai multe zone deja se văd mulți saci cu deșeuri, gunoaie menajere și materiale inerte. Practic, s-a creat un context ideal pentru deversări ilegale. Mai rău, la câțiva zeci de metri distanță avem case care își trag apa din sol, sol care în timp se va contamina cu orice se aruncă acolo. Săptămâna aceasta am vizitat zona și, spre marea mea dezamăgire, în ambele gropi există deja mulți metri cubi de deșeuri aruncate… cel mai probabil din mașină. Eu am toleranță zero pentru poluare. Da, știm și că există o practică ilegală a unor locuitori de a plăti bani puțini cuiva care apoi face gunoiul să dispară, mai ales cel de construcții. Dar, în același timp, avem autorități care trebuie să protejeze aceste zone și altele care trebuie să le amendeze dacă legea nu este respectată”, a scris Ovidiu Paraschivescu, într-o postare pe reţelele sociale.

Consilierul judeţean cere măsuri ferme faţă de administratorul șantierului. Şi spune că va solicita şi implicarea consilierilor locali din Cristian și Râșnov, de care aparține zona, pentru a monitoriza zona şi subiectul.

 

ASUM Brașov: „Am găsit aproximativ 40 de saci”

Pe de altă parte, ASUM Brașov, care are un parteneriat cu Garda de Mediu Brașov pentru monitorizarea exploatărilor de agregate minerale, a precizat că a verificat cu ajutorul unei drone aspectele reclamate de Paraschivescu:

„Am verificat, din dronă, toate locațiile menționate. Două dintre aceste locații erau curate. Nu au fost regăsite depozitări ilegale de deșeuri. În cea de-a treia locație am găsit aproximativ 40 de saci, încărcați cu materiale inerte, cărămizi și țiglă spartă. Duminică am contactat și reprezentanții Gărzii de Mediu Brașov. La serviciul de permanență nu exista nici o sesizare în acest sens. În cursul zilei de astăzi am contactat reprezentantul companiei Alpenside, cei care au construit autostrada și cei care au exploatat zăcăminte minerale din respectivele locații”.

 

Reprezentanții ASUM Brașov au amintit că cei din conducerea constructorului sectorului de autostradă au menționat că în această perioadă gropile de exploatare sunt în curs de închidere.

De asemenea, constructorul a anunțat că în trecut, Garda de Mediul au amendat compania Alpenside (care a lucrat la sectorul de autostrada Râșnov-Crostian) pentru că nu a gestionat corespunzător gropile de exploatare, iar de atunci au fost luate măsuri pentru a ca astfel de situații să nu se repete.  

Sursă foto: ASUM Brașov

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

FOTO. Accident pe Ocolitoarea Brașovului. Trafic bară la bară

Publicat

in

Circulația rutieră de pe Ocolitoarea Brașovului se desfășiară cu mare dificultate pe sensul de mers DN 1 – Giratoriul de la strada Lânii, din cauza unui camion răsturnat pe carosabil. Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, accidentul s-a produs în cursul orei 10.00, când, pe fondul neadaptării vitezei, șoferul a pierdut controlul vehiculului, care s-a răsturnat. De asemenea, în urma acestui incident, au fost înregistrate scurgeri de carburant.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale ISU Brașov, dar și autospeciale necesare mutării mărfii din camion și eliberării carosabilului.

Citește mai departe

Fapt divers

Mașină făcută scrum în miez de noapte și pericol de explozie, la Făgăraș. Suspiciuni de incendiere intenționată

Un incendiu izbucnit în toiul nopții la Făgăraș a distrus complet un autoturism și a pus în pericol locuințele din apropiere. Proprietarul susține că focul ar fi fost provocat intenționat, fiind al doilea incident similar în doar câteva luni.

Publicat

in

Un incendiu violent a izbucnit în toiul nopții, în jurul orei 2:00, pe strada Parcului din Făgăraș la un autoturism parcat în fața unui bloc de locuințe. În urma incidentului, mașina s-a transformat într-o carcasă de metal carbonizat, fiind imposibil de salvat.

Conform BZF, flăcările s-au extins rapid și au pus în pericol nu doar mașinile din apropiere, ci și locuințele din zonă, având în vedere că vehiculul era parcat chiar lângă un contor de gaz amplasat pe fațada unui bloc. Focul nu s-a limitat la un singur autoturism. Un al doilea vehicul, aflat în imediata vecinătate, a fost serios avariat. Imaginile surprinse la fața locului arată dimensiunea distrugerilor: mașina de la care a pornit incendiul este aproape complet distrusă, cu interiorul mistuit de flăcări și caroseria deformată de temperaturile extreme.

Proprietarul autoturismului susține că incendiul ar fi fost provocat intenționat. Potrivit BZF, acesta afirmă că deține imagini de pe camerele de supraveghere care ar indica o acțiune deliberată. Mai mult, nu ar fi primul incident de acest fel: o altă mașină a sa a fost cuprinsă de flăcări în noiembrie anul trecut.

Autoritățile au fost solicitate să ofere un punct de vedere oficial, iar ancheta este în curs pentru a stabili cu exactitate cauzele incendiului.

Citește mai departe

Fapt divers

Adolescent din Săcele, reținut după ce a lovit violent un bărbat, într-un magazin. Victima a ajuns la spital

Publicat

in

Un incident violent petrecut într-un magazin din Săcele a dus la reținerea unui adolescent în vârstă de 16 ani, după ce acesta ar fi lovit un bărbat care i-a atras atenția asupra limbajului folosit.

Din relatării victimei, citate de Știrile Pro TV, conflictul ar fi izbucnit după ce bărbatul a intrat în magazin și l-a auzit pe tânăr înjurând. În momentul în care i-a cerut explicații, adolescentul ar fi reacționat agresiv și l-ar fi lovit direct și violent.

Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere din magazin.

În urma loviturilor, bărbatul a căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința pentru câteva minute, fiind ulterior preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Medicii au stabilit că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viața în pericol, însă cazul a intrat în atenția polițiștilor, care au dispus reținerea minorului.

Citește mai departe

Trending