Poiana Brașov este un punct de reper important pentru turiștii din întreaga lume, în special de-a lungul sezonului sporturilor de iarnă. Pentru buna desfășurare a acestora, sunt însă necesare lucrări de întreținere pe perioada întregului an. În acest sens, pe lângă activitatea de salubrizare pe care o desfășoară în municipiu, compania Comprest asigură și întreținerea pârtiilor din domeniul schiabil Poiana Brașov, atât în timpul sezonului, dar și în afara acestuia.
Pentru că deschiderea sezonului de schi este iminentă, echipa Comprest își intensifică activitatea săptămânile acestea pentru amenajarea pârtiilor.
În ultimele zile, s-a intervenit cu lucrări de împrejmuire a pârtiilor- montarea plaselor, a marcajelor de semnalizare și a balizelor, au fost aduse în locație saltelele, urmând a fi montate pe lănci în perioada imediat următoare. Au fost, de asemenea, amplasate tunurile mobile de producere a zăpezii artificiale, desfășurându-se și probe la întreaga instalație. Totodată, au loc ultimele verificări și retușuri pentru buna funcționare a ratracurilor.
Premergător acestor lucrări, s-a intervenit cu activități de cosire a ierbii, de curățare a rigolelor, astfel încât apele din precipitații să nu afecteze pârtiile, dar și cu activități de curățare a surselor de captare a apei, precum și a bazinelor de decantare situate pe domeniul schiabil. De asemenea, s-a dispus stocarea unei cantități suficiente de apă în Lacul Ruia, ce va fi utilizată ulterior în producerea de zăpadă artificială.
Compania Comprest va continua să intervină în vederea pregătirilor necesare desfășurării în condiții optime a sporturilor de iarnă, găzduite în această stațiune.
Fii primul care comentează