110 apeluri pentru Salvamont România, în 24 de ore. Două din zece intervenții au fost pe pârtiile din județul Brașov

Foto: Salvamont România
Peste 110 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost primite în ultimele 24 de ore, în urma acţiunii salvatorilor montani fiind salvate 120 de persoane, dintre care 42 au fost transportate la spital.  
 
”Zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi să intervină la un număr foarte mare de evenimente montane. În ultimele 24 de ore la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 114 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, precizează joi reprezentanţii Salvamont pe Facebook.
Pârtiile din județul Brașov au fost din nou în prim-planul salvatorilor montani, două din 10 apeluri venind de la schiorii care au încercat în ultimele 14 de ore domeniile schiabile din Poiana Brașov ș Predeal. 
 
Potrivit Salvamont România, în ultimele 24 de ore, 15 turiști au solicitat intervenția pe pârtiile din Poiana Brașov și 6 la Predeal. Într-unul dintre cazuri a intervenit și Salvamont Județul Brașov. 

 

15 turiști au fost evacuați miercuri de pe pârtiile din Poiana Brașov. Trei dintre ei au fost preluați de echipaje SMURD/ SAJ

 

Tot ieri, salvamontiștii au avut de lucru intens și la Sinaia, unde au avut loc 14 intervenții pe pârtie. S-au mai înregistrat 12 apeluri pentru Salvamont Voineasa, 9 pentru Salvamont Muntele Mic, 8 pentru Salvamont Lupeni, câte 6 pentru Neamţ.

Au mai fost câte 5 apeluri pentru Salvamont Cluj, Maramureş, Suceava şi Sibiu; câte 4 pentru zona Azuga, Gorj şi Harghita; 3 apeluri pentru Salvamont Alba; câte 2 pentru Salvamont Bihor, Dâmboviţa şi Vatra Dornei.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 120 persoane, dintre care 42 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transportul la spital. De asemenea, s-au mai primit 22 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.