Încă doi bicicliști recuperați de salvamontiștii brașoveni. Unul s-a accidentat pe o potecă turistică ce leagă Poiana Brașov de oraș

Salvatorii montani au avut două intervenții, vineri şi sâmbătă, în ambele fiind implicați bicicliști.  Primul accident s-a produs vineri, când un biciclist s-a accidentat pe un traseu turistic în zona Crucurul Mare, destinat drumețiilor montane.

„În urma căderii, aceasta a suferit un traumatism de membru superior in zona umărului. După ce i s-a acordat primul ajutor, biciclistul accidentata a fost coborât la baza muntelui și preluat de unitatea SMURD”, a anunțat Salvamont Poiana Brașov. 

Cel de-al doilea accident s-a produs sâmbătă, când un biciclist s-a accidentat pe un drum forestier și a suferit un traumatism cranio-cerebral, fara pierderea stării de constiență, cu o plaga la nivelul bărbiei. Biciclistul a fost predat echipajului SMURD venit în sprijin.

Reamintim că în cursul acestui an, salvatorii montani din Poiana Brașov au avut cel puțin o intervenție pe săptămână în care au fost bicicliști accidentați. Cele mai multe intervenții au fost pe traseele amenajate în Poiana Brașov, însă accidente au fost și pe poteci care nu sunt destinate, oficial, bicicliștilor. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.