În timpul paradei de 1 Decembrie, în zona Primăriei, a putut fi văzut fluturând un steag de mari dimensiuni, care nu putea să nu atragă aparatele de fotografiat.
Și proprietarul steagului era o prezență pitorească, purtând unele straie tradiționale și o traistă „ca pe vremuri”.
O fotografie cu acest bărbat a fost postată și pe pagina de Facebook a Primăriei Brașov, însă nimeni din instituție sau din anturajul primarului nu a sesizat un detaliu: Pe traista bărbatului cu steagul de mari dimensiuni se poate vedea lejer sigla Mișcării Legionare, o organizație extremistă care juca un rol important în politica românească înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.
În prezent, promovarea simbolurilor legionare sunt interzise de legislația românească.
Chiar și așa, fotografia cu bărbatul care poartă însemnul ae regăsește în albumul de la paradă, prezentat cu mândrie de Primăria Brașov.
Prezența pozei bărbatului în galeria postată pe Facebook-ul Primăriei Municipiului a fost sesizată de un brașovean, printr-un comentariu la imaginea în cauză. Comentariul a fost postat în 1 decembrie, la puțin timp de la încărcarea galeriei foto pe Facebook-ul primăriei.
Însă, reprezentanții municipalității nu au reacționat nici acum în vreun fel.
„Acest individ poartă simbolurile legionare și voi îl promovați pe pagina oficială. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii:
Art. 4.
(1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”, a scris brașoveanul.
Într-un alt comentariu se arată:
„Primăria Municipiului Braşov , Allen Coliban , sustineți în mod ilegal asocierea Brașovului cu simbolurile mișcării legionare? Este incredibil așa ceva!”.
Fii primul care comentează