Brașovul, sub avertizare de vânt puternic. ANM a emis cod galben pentru 22 de județe

Zone din 22 de judeţe vor intra de luni dimineaţa sub un Cod galben de intensificări ale vântului, care vor putea depăşi la rafale 90 – 120 km/h, la altitudini de peste 1700 de metri, iar în restul teritoriului de 55 – 65 km/h, conform unei atenţionări emise duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 3 ianuarie, ora 8:00 – 4 ianuarie, ora 10:00, la munte vântul va avea intensificări, cu viteze de 70 – 80 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1.700 metri), rafalele vor depăşi 90 – 120 km/h şi temporar va ninge viscolit.

Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55 – 65 km/h.

Meteorologii avertizează că intensificări ale vântului, cu viteze de 45 – 55 km/h, se vor semnala local şi în restul teritoriului.

Judeţele avertizate total sau parţial sunt: Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.