Locuitorii din Victoria au, din nou, un centru de permanență. Acesta a fost renovat fără costuri de la bugetul local

Locuitorii din Victoria au la dispoziție, din nou, un centru de permanență, unde pot beneficia de servicii medicale în afara orelor de program ale medicilor de familie. Primarul orașului, Camelia Bertea, a anunța că acest centru a fost redeschis fără a se cheltui vreun leu de la bugetul local. 
 
Centrul a fost igienizat şi amenajat prin mobilizarea oamenilor din comunitate, după cum spune primarul Camelia Bertea, iar o parte din cele necesare în acest proces au fost asigurate prin sponsorizări. 
„Cu ajutorul angajaților din Primărie și al voluntarilor am igienizat spațiul, am zugrăvit și l-am amenajat pentru a putea fi dat în folosință în cele mai bune condiții. Am montat uși de termopan primite sub formă de sponsorizare din partea firmei SC Ronemar Comprod SRL. Spitalul Orășenesc a împrumutat centrul cu mobilierul și aparatura necesare pentru începerea și desfășurarea activității până la aprobarea proiectului de buget local, în ședința Consiliului Local. Odată cu aprobarea proiectului de buget, vom aloca fondurile necesare achiziționării de mobilier și aparatură nouă pentru Centrul de permanență, care de 13 ani nu a mai primit niciun leu de la bugetul local”, a declarat primarul Orașului Victoria. 
Centrul de permanență funcționează de luni până vineri între orele 15.00-08.00, iar sâmbăta, duminica și în zilele declarate sărbători legale, 24 de ore din 24 de ore.
 

Spitalul din Victoria, redeschis cu ajutorul donațiilor și sponsorizărilor 

Renovarea centrului de permanență nu este singurul proiect pentru care Primăria Victoria a reușit să obțină sponsorizări și donații. BrasovMetropolitan.ro a mai relatat şi povestea redeschiderii spitalului orăşenesc din Victoria. (DETALII AICI)
 
Pentru redeschiderea lui, pe lângă suma de 152.000 de euro alocată de administrația locală, din donații din partea firmelor, localnicilor și a românilor din diaspora a mai fost atrasă suma de 90.000 de euro. De asemenea, și atunci o mulțime de voluntari , împreună cu primarul, au lucrat cot la cot câteva luni de zile pentru a renova spațiile interioare. 
 
Spitalul din Victoria a fost desființat în aprilie 2011, odată cu alte peste 60 de unități din toată țara, printre care spitalele din Codlea şi Săcele. Cele două din urmă s-au reînfiinţat şi de câţiva ani sunt la dispoziţia cetăţenilor. La Victoria, după închiderea spitalului, în clădire a funcționat o unitate medicală publică-privată, în baza unui contract de asociere între CL Victoria și o societate din Sibiu, contract care a încetat la finele lunii mai. 
 
 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.