Pârtia Subteleferic din Postăvarul se închide timp de o săptămână

Pârtia Subteleferic din Postăvarul se închide în perioada 19 – 26 februarie, când va găzdui trei competiții de schi: 

  • Cupa Active Ski – pentru copii- 19 februarie;
  • Cupa ProX la schi alpin – pentru copii – 20 februarie;
  • Campionatul Național de Schi Alpin al României, în perioada 22 – 25 februarie.

Având în vedere desfășurarea acestor competiții, în perioada 19 – 25 februarie, pârtia Subteleferic va fi închisă. Schiorii care coboară pe pârtia Sulinar, vor putea utiliza breteaua spre pârtia Bradul sau, în cazul în care vor să ajungă la gondolă, vor putea coborî pe zona amenajată dintre pădure și zona de concurs. Cei care vor coborî pe Drumul Roșu, vor trebui să utilizeze pârtia 3D, pentru a ajunge la gondolă.

Toate pârtiile sunt, în prezent, în condiții foarte bune. Stratul de zăpadă bătută pe pârtiile din partea superioară a muntelui are aproximativ 60 de cm, iar pe cele din partea inferioară are 40 de cm.

În acest moment, pentru că permit condițiile meteo, se produce zăpadă artificială în zona superioară a pârtiei Ruia, în zonele înclinate  de pe Lupului superior și pe pârtia Subteleferic (vezi VIDEO)

 

 

Astăzi se schiază în condiții foarte bune pe pârtiile Kanzel, Doamnei și Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri) și pe Lupului inferior. Și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să învețe să schieze.

Temperatura în această dimineață, la ora 9.00 era de -7 grade Celsius în masiv și – 1 grad în Poiana Brașov.

Instalațiile de transport pe cablu care funcționează astăzi sunt: telecabina Capra Neagră, Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.