Ramai la curent!

Investitii

Primele destinaţii pentru zborurile de pe Aeroportul Braşov-Ghimbav. Alexandru Anghel: „Sunt mai multe, dar ele vor fi deschise gradual”

Publicat

in

Reprezentaţii Direcţiei pentru implementarea proiectului aeroportului internaţional Braşov au anunţat câteva destinaţii potenţiale pentru zborurile de la Ghimbav. Printre aceste destinaţii se află Viena, Munchen sau Londra.

„Vom lua în considerare HUB-urile de unde pasagerii pot ajunge către alte destinații. HUB-uri principale ar fi Viena, Munchen. De la Munchen se ajunge foarte bine în alte zone din Germania. Trebuie să vedem care este specificul fiecărei zone. Londra este o destinație care are foarte mulți pasageri din toate zonele din România. Roma este unul dintre aeroporturile pe care se zboară de pe toate aeroporturile din România. Cred și Spania, Valencia sau Barcelona pot fi luate în calcul. De asemenea, ar putea fi luate în considerare destinații precum Nurnberg sau Frankfurt. Sunt mai multe destinații, dar ele vor fi deschise gradual”, a continuat Alexandru Anghel, coordonatorul Direcţiei de implementare a proiectului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.

„Reprezentanţii companiilor aeriene estimau un număr dublu de pasageri, noi am mai periat cifrele”

Reamintim că reprezentanţii Consiliului Judeţean au înaintat deja şi o dată pentru operaţionalizarea aeroportului de la Ghimbav, 1 noiembrie 2022. (DETALII AICI)

Aeroportul Internațional Brașov, operațional de la 1 noiembrie. În primul an vor fi 300.000 de turiști

Anghel spune că este un termen realist, având în vedere modul în care se lucrează în prezent la acest proiect, dar că pot apărea oricând şi situaţii neprevăzute. Există, de asemenea, şi o estimare a traficului, în primul an de funcţionare a aeroportului. Este vorba despre 300.000 de pasageri, „un număr rezultat în urma discuțiilor cu companiile aeriene”, după cum a declarat Anghel.

„Ei (reprezentanţii companiilor aeriene, n.n) au fost mai optimiști și estimau un număr dublu, dar noi am mai periat cifrele”, a mai precizat oficialul. 

Cheltuieli de peste 310 milioane de lei pentru construirea aeroportului

Construirea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav a început în anul 2010, iar până acum, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, s-au investit în jur de 120 de milioane de lei pentru realizarea obiectivului. Adrian Veştea a subliniat că în perioada 2010 – 2016, investiţiile în acest proiect – partea de proiectare, avize şi fazele incipiente ale amenajării terenului, s-au ridicat la 51 de milioane de lei. În perioada 2017 – 2021, proiectul aeroportului a însemnat cheltuieli de peste 310 milioane lei. În prezent, la aeroport mai sunt în implementare contracte de 120 de milioane de lei.

„Am executat lucrări în valoare de 311.102.500 lei. Din suma aceasta, 105.000.000 de lei au provenit din alocările guvernamentale de care am beneficiat în anii 2020 şi 2021, iar 27.000.000 de lei am utilizat dintr-un credit bancar. Diferenţa de sumă – adică mai mult de jumătate din totalul investiţiilor – a fost acoperită din bugetul Consiliului Județean”, a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Locuitorii din Podu Oltului scapă de ocolul de 30 de km. Oltul va fi traversat pe un pod provizoriu

Publicat

in

După o licitație anulată și tratative interminabile cu localnicii, Consiliul Județean Brașov a anunțat că găsit soluția pentru traversarea râului Olt, în satul Podu Oltului din comuna Hărman, după ce podul existent va fi demolat pentru ca, în locul lui, să fie construit unul nou.

Astfel, înainte ca vechiul pod să fie demolat, va fi construit unul provizoriu, în amonte de cel existent. Administrașia județeană a luat aceastră decizie după ce locuitorii din comuna Hărman nu au fost de acord ca în perioada lucrărilor la noul pod să facă un ocol de aproximativ 30 de kilometri, pe rute ocolitoare. De asemenea, ei nu au fost nici de acord ca în perioada șantierului să treacă râul pe o pasarelă pietonală și să ia mașinile dintr-o parcare amenajată pe malul dinspre satul Hărman. De asemenea, înainte de a lua decizia construirii podului provizoriu, adminstrația județeană a analizat posibilitatea amenajării unui pod de pontoane, însă ideea nu a mai fost pusă în practică.

Acum, odată rezolvată problema traversării Oltului în perioada lucrărilor la noul pod, Consiliul Județean Brașov a lansat și licitația pentru realizarea investiției. Aceasta este doua procedură, după licitația anterioară a fost anulată.

„La momentul declanșării procedurii de achiziție, în caietul de sarcini a fost prevăzută realizarea unei pasarele metalice pietonale. Soluția a fost iniţial acceptată de către Primăria Hărman, însă a fost contestată de către cetățenii din Podu Oltului și apoi chiar de către autoritatea locală care a reclamat faptul că aceasta nu asigura traficul auto pentru cetățeni, precum și pentru autobuzele RAT, autoutilitarele serviciilor de intervenție și cele de salubritate”, a explicat președintele Consiliului Județean.


Investiția este estimată la 18,5 milioane de lei

Reprezentantul Consiliului Județean Brașov a precizat că valoarea contractului de lucrări pentru realizarea noului pod este estimată la 18.533.209,79 lei fără TVA.

Conform contractului, în etapa organizării de șantier, constructorul va realiza un pod provizoriu metalic cu o lungime minimă de 40 metri și lățime totală de 5 metri, care să asigure o parte carosabilă de 3,50 metri și un trotuar pietonal de un metru. Lungimea totală estimată a variantei provizorii de circulaţie va fi de 216 metri.

După ce construcția provizorie va fi gata, constructorul îl va demola pe cel vechi, respectând condițiile impuse de Direcția Județană de Cultură Brașov, care a solicitat realizarea unei scanări digitale a obiectivului în vederea păstrării în arhivele instituţiei a unei copii a acestuia şi de asemenea a recomandat păstrarea unui fragment din suprastructura podului istoric într-un spaţiu protejat (muzeu sau expoziție).

În ultima etapă se va construi noul pod. Acesta va avea trei deschideri cu lungimea totală de 112,15 metri. Lățimea podului va fi de 13,50 metri. Partea carosabilă va avea cu două benzi de circulație cu lățimea totală de 8,60 metri, prevăzută cu două trotuare de 2,20 metri şi două grinzi parapet de 0,25 metri. Infrastructura va fi alcătuită din două culee și două pile din beton armat turnat monolit, fundate indirect prin intermediul piloților forați.

Termenul de finalizare a proiectului este de 20 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Citește mai departe

Investitii

Casa de cultură din Râșnov intră în reabilitare. Finanțarea este asigurată de la bugetul de stat

Publicat

in

După mulți ani în care a bătut pasul pe loc, proiectul de modernizare a Casei de Cultură de la Râșnov a primit o „gură de oxigen” de la Ministerul Dezvoltării. Mai exact, printr-un comunicat de presă, ministerul a anunțat că a alocat suma de 26.500.000 de lei, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pentru restaurarea, consolidarea și refuncționalizarea imobilului.

Având la dispoziție resursa financiară, primăria Râșnov a anunțat că va trece la etapa următoare de implementare a proiectului, lansarea licitației de lucrări.

La Casa de Cultură din Râșnov urmează să se realizeze lucrări de consolidare a clădirii, de refacere a fațadelor de reparare a acoperișului. De asemenea, vor fi reabilitate spațiile interioare, pictura murală din sala de spectacole va fi restaurată, iar instalațiile vor fi refăcute. Proiectul mai prevede acoperirea unei porțiuni din curtea interioară, acest spațiu urmând a fi utilizat pentru evenimente culturale.

În prezent, imobilul este într-o stare tehnică precară și, pentru a preveni accidentarea trecăturilor de bucăți de tencuială sau de țigle, clădirea este „îmbrăcată” cu o prelată.

Citește mai departe

Investitii

Terenurile de tenis de lângă Sala Sporturilor intră în modernizare. CSM Corona Brașov ia în calcul să înființeze o secție de tenis pentru copii

Publicat

in

Amenajate în urmă cu mulți ani, terenurile de tenis de lângă Sala Sporturilor din Brașov vor fi demolate. Anunțul a fost făcut de primarul Brașovului, George Scripcaru, în ultima ședință de plen a Consiliului Local, care a precizat că în locul acestor terenuri se va amenaja o bază modernă de tenis.

„Urmează ca pentru lucrări să fie prevăzuți bani în bugetul local. Noua bază va fi amenajată astfel încât să poată fi omilogată pentru competiții de tenis destinate copiilor. Am discutat toate aceste aspecte cu președintele Federației Române de Tenis”, a declarat primarul.

De asemenea, edilul a propus ca la CSM Corona să fie înființată o secție de tenis pentru copii.

Citește mai departe

Trending