20 milioane de lei pentru reabilitarea adăposturilor civile din Brașov. Când vor începe lucrările?

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov a aprobat în 7 martie că o hotărâre privind alocarea resurselor financiare pentru reabilitarea celor 141 de adăposturi civile din municipiu. Conform estimărilor Primăriei Brașov, pentru aceste lucrări va fi nevoie de aproximativ 20 milioane de lei, iar pentru ca lucrările să poată începe va fi nevoie de o hotărâre de Consiliu Local prin care să fie rectificat bugetul local. 

Pentru a grăbi lucrările, primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat că ia în calcul ca o parte dintre lucrări să „fie încredințate societăților de sub autoritatea consiliului local, ca, de exemplu, RIAL”.

Tot luni, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov a aprobat amenajarea a încă două centre comunitare de primire a refugiaților, unul în spațiile pieței de la Astra, iar celălalt sediul SVSU de pe strada Gladiolelor nr 4. Municipalitatea nu a anunțat ce câte locuri vor fi la fiecare dintre cele două centre, însă a menționat că, în total, cele trei centre de primire a refugiaților (CATTIA, Piața Astra și sediul SVSU de pe strada Gladiolelor) vor avea o capacitate totală de 555 locuri. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.