Ramai la curent!

Cotidian

„Dar din suflet pentru seniori” ajunge la mai mulți brașoveni, din acest an. Din 4 aprilie se primesc solicitările pentru tichetele de Paşte

Publicat

in

Cu ocazia Sărbătorilor de Paști, Primăria Brașov implementează campania ,,Dar din suflet pentru seniori”, prin care 6.000 de brașoveni au dreptul la tichete sociale. Pentru acest an municipalitatea a majorat plafonul maxim până la care persoanele în vârstă pot beneficia de aceste tichete.

 Consiliul Local a aprobat în ședința din data de 29.03.2022  propunerea de majorare a plafonului maxim de venit până la care persoanele în vârstă au dreptul la tichetele sociale, în cadrul campaniei ,,Dar din suflet pentru seniori”, ce se derulează cu ocazia sărbătorilor pascale și a celor de Crăciun.

Începând de luni, 4 aprilie, toți brașovenii care au împlinit vârsta legală de pensionare și au venituri de până la 1.200 de lei vor beneficia de tichete sociale în valoare de 100 de lei, care vor fi distribuite de Direcția de Asistență Socială. Până în prezent, plafonul maxim de venit era de 1.000 de lei.

După cum a declarat viceprimarul Flavia Boghiu, numărul de persoane pot beneficia de aceste tichete, aproape s-a dublat în anul 2022:

,,Având în vedere vremurile grele în care trăim, ne dorim să-i ajutăm pe bunicii brașoveni. Dacă până acum, suma de referință era o mie de lei și puteau primi tichete cei care aveau un venit sub acest acest nivel, acum acest plafon crește la 1.200 de lei. Față de cele 2.900 de persoane care puteau beneficia de aceste tichete până acum, vom putea ajuta și le vom putea mulțumi unui număr de aproape până la 6.000 de bunici, oferindu-le aceste tichete. Această campanie se desfășoară de două ori pe an, de sărbătorile pascale și de Crăciun, iar în perioada următoare îi așteptăm pe beneficiari să vină să-și ridice tichetele de la Direcția de Asistență Socială”.

Pentru a beneficia de aceste tichete, însă, seniorii brașoveni trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:

  • solicitantul a împlinit vârsta legală de pensionare de 65 de ani (bărbații) sau 63 ani (femei); se consideră că îndeplinesc această condiție și persoanele care împlinesc vârsta legală de pensionare în anul calendaristic al campaniei;
  • solicitantul are domiciliul stabil în Municipiul Brașov;
  • solicitantul trebuie să fie pensionar al sistemului public de pensii;
  • pensia lunară a solicitantului este de până la 1.200 lei inclusiv;
  • solicitantul nu are datorii față de bugetul local.

Tichetele se distribuie prin intermediul Direcției de Asistență Socială, în baza unei cereri, însoțită de actul de identitate al solicitantului și de cuponul de pensie din luna solicitării ajutorului sau din luna anterioară.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Semaforul care te oprește dacă ai depășit viteza legală. Noul sistem, introdus pe Bulevardul Griviței

Două semafoare de pe Bulevardul Griviței din Brașov devin roșii automat pentru șoferii care depășesc viteza legală, în încercarea de a reduce riscul de accidente.

Publicat

in

Șoferii trebuie să fie mai atenți la viteză pe Bulevardul Griviței din Brașov. Primăria municipiului a anunțat azi, într-un comunicat de presă, că două treceri de pietoni din zona pasajului Fartec au fost echipate cu sisteme radar conectate la semafoare, care schimbă automat culoarea în roșu dacă este depășită limita legală.

Astfel, dacă un autoturism se apropie cu viteză prea mare, semaforul se face roșu pentru aproximativ 10 secunde, obligând șoferul să oprească. După acest interval, circulația revine la normal.

Noile sisteme sunt amplasate în apropierea intersecției cu strada Codrii Cosminului și în zona Transgaz, pe una dintre cele mai circulate artere ale orașului. Măsura vine după testarea unui sistem similar pe strada Lungă, unde autoritățile au observat o reducere a vitezei în trafic.

„Având în vedere că semafoarele de pe str. Lungă, cele patru pe care a fost montat acest sistem, și-au dovedit eficiența în temperarea traficului, iar șoferii au înțeles că o depășire a vitezei legale înseamnă o creștere a timpului necesar să ajungi în centru, de astăzi am pus în funcțiune încă două sisteme radar, pe b-dul Griviței, la pasajul Fartec. Dacă șoferii care vin dinspre Târgu Mureș sau cei care se duc spre Stupini se apropie de trecerea de pietoni cu o viteza mai mare decât cea legală, semaforul pentru vehicule schimbă, automat, pe culoarea roșie, timp de 10 secunde. După această perioadă, semaforul se schimbă în verde pentru vehicule și circulația se reia. Aceste sisteme radar, pe lângă că reduc riscul producerii de accidente, au și un rol activ în educarea șoferilor, astfel încât dacă vor să ajungă mai repede la destinație, trebuie să circule cu viteza legală”, a declarat primarul George Scripcaru, într-un comunicat de presă.

Spre deosebire de limitatoarele clasice de viteză, acest sistem îi „penalizează” doar pe șoferii care circulă prea repede, fără să îi afecteze pe ceilalți participanți la trafic. În același timp, pietonii își păstrează modul obișnuit de traversare, semafoarele fiind activate în continuare prin buton.

Pentru informarea conducătorilor auto cu privire la instalarea noilor sisteme, înainte de aceste treceri de pietoni au fost amplasate indicatoare rutiere.

Citește mai departe

Cotidian

Parcări mai scumpe în municipiul Brașov, de la începutul anului viitor. Noul regulament va fi supus aprobării Consiliului Local

Publicat

in

Scos de pe ordinea de zi a ședinței de plen a Consiliului Local Brașov din luna martie, pentru noi, discuții, noul Regulament de atribuire a locurilor de parcare de reședință din oraș va fi supus aprobării în plenul de miercuri, 29 aprilie.

Principala noutate a regulamentului este scumpirea abonamentelor pentru parcările de reședință (cele nominale, numerotate), începând cu data de 1 ianuarie 2027. Astfel, dacă în prezent, pentru un loc de pacare ce nu a fost licitat, se plătesc sume cuprinse între 120 și 156 de lei pe an (în funcție de zonă), de la începutul anului viitor, un loc de parcare nelicitat va costa, indiferent de zonă, 500 de lei.

O altă noutate a regulamentului ce va fi supus aprobării este introducerea „parcării nenominale”. Mai exact, șoferii pot plăti o taxă de parcare și își pot lăsa mașina în sectoare de parcare nenominale cu taxare. Pentru a putea parca într-un astfel de sector, deținătorii de autoturisme pot plăti un tarif zilnic în valoare de 10 lei sau pot achiziționa abonamente, valoarea celui lunar fiind de 80 lei, iar a celui anual de 250 lei.

Un singur loc pentru un apartament  

Atribuirea/licitarea locurilor de parcare de reședință și actualizarea datelor, se face numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

– autoturismele, motocicletele, mopedurile, triciclurile și cvadriciclurile trebuie să aibă masa maximă autorizată sub 3,5 tone;

– autoturismele, motocicletele, mopedurile, triciclurile și cvadriciclurile trebuie să aibă lungimea de maxim 5,2 metri;

– autoturismele, motocicletele, mopedurile, triciclurile și cvadriciclurile trebuie să aibă inspecția tehnică periodică valabilă;

– autoturismele, motocicletele, mopedurile, triciclurile și cvadriciclurile trebuie să aibă RCAul valabil.

În parcările de reședință unde locul de parcare este situat până la o distanță de 200 de metri de domiciliul/sediul social/punctul de lucru al solicitantului, se poate atribui, contra cost și pentru folosință, câte un loc de parcare pentru fiecare apartament/imobil cu destinația de locuință, conform încadrării/delimitării stabilite de administratorul parcărilor de reședință.

Nu se acceptă atribuirea/utilizarea mai multor locuri de parcare de reședință pentru același autoturism.

Se va atribui direct sau prin licitație un singur loc de parcare pentru un apartament/imobil cu destinația de locuință, indiferent de numărul de persoane fizice/juridice care locuiesc/au sediul social/punctul de lucru în acestea sau de numărul de autoturisme pe care le dețin persoanele respective, cu excepția persoanelor care deţin garaje autorizate, pe domeniul public sau privat al Municipiului Brașov, au un loc de parcare în curte de familie ori parcare privată.

Cine poate solicita un loc de parcare

Pentru a participa la procedura de atribuire/licitație a unui loc de parcare de reședință, solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. să aibă domiciliul/sediul social/punctul de lucru în municipiul Brașov, în zona de arondare a parcării solicitate (locul de parcare să fie la max. 200 de metri față de domiciliul/sediul social/punctul de lucru al solicitantului);
  2. să depună o solicitare/cerere pentru un loc de parcare;
  3. să nu figureze cu debite restante la bugetul local;
  4. autoturismul să fie înmatriculat în Municipiul Brașov, pe numele solicitantului sau să dețină contract de comodat autentificat ori autoturismul să fie în leasing pe persoană fizică/juridică, înmatriculat la sediul firmei de leasing;
  5. să aibă inspecția tehnică periodică (ITP) și polița RCA valabile;
  6. să nu aibă deja alt loc de parcare de reședință în Brașov (o persoană fizică/juridică poate beneficia de un singur loc) sau pentru apartamentul de domiciliu/sediu social/punct de lucru să nu fie deja atribuit 1 loc, maxim 2 locuri de parcare pe alte persoane fizice/juridice);
  7. să nu dețină: garaj amplasat pe domeniul public/privat al Municipiului Brașov; loc de parcare în curte – loc de parcare privat.

Procedura de atribuire în trei etape

Etapa I:

  1. persoane fizice domiciliate la adresa menționată pentru atribuire/licitație proprietare ale unui autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, utilizatoare ale unui autoturism în leasing.
  2. persoane juridice cu sediul social/punctul de lucru la adresa menționată pentru atribuire/licitație, proprietare ale unui autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, la sediul social/punctul de lucru – utilizatoare ale unui autoturism în leasing.

Etapa II:  

  1. persoane fizice cu domiciliul în Municipiul Brasov, utilizatoare ale unui autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, cu contract de comodat, autentificat; cu contract de închiriere înregistrat la Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru adresa menționată pentru atribuire/licitație, proprietare ale unui autoturism proprietate personală, în leasing sau pentru care deține contract de comodat autentificat, pentru autoturisme înmatriculate în România;
  2. persoane juridice cu sediul social/punctul de lucru la adresa menționată pentru atribuire/licitație, utilizatoare ale unui autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, cu contract de comodat, autentificat.
  • Etapa III:

Pentru locurile rămase libere, după atribuirea prin licitație persoanelor prevăzute la punctul III, se organizează procedură de atribuire/licitație și pentru persoanele fizice/juridice care dețin un al doilea autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, în proprietate/folosință sau care sunt utilizatoare.

Tariful de parcare pentru utilizarea locului în parcarea de reședință este de 500 lei/an pentru autoturisme și 250 lei pe an pentru motociclete/mopede/triciclu/cvadriciclu (cu excepția locurilor licitate unde valoarea de atribuire este mai mare decât acesta, caz în care se va achita în continuare valoarea de atribuire).

 Plata tarifului de parcare/valorii de atribuire se va achita în termen de 30 de zile de la data atribuirii, proporțional cu perioada rămasă până la finalul anului calendaristic și dau dreptul folosirii locului de parcare 24 de ore/zi.

Citește mai departe

Cotidian

O nouă direcție în cadrul Primăriei Brașov. Grădina Zoologică Brașov, comasată cu alte două instituiții  

Publicat

in

Primăria Brașov a găsit soluția pentru a reduce numărul de posturi din cadrul unor instiuții pe care le are în subordine, pentru a respecta astfel cerințele Guvernului. Astfel, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov de miercuri, aleșii vor dezbate o hotărâre privind înființarea Direcției de Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov, structură cu personalitate juridică și cu un număr total de 122 posturi contractuale, dintre care 10 de conducere.

Această nouă structură va integra serviciile publice ce sunt oferite comunității locale de către Serviciul Public Administrare Piețe, Direcția Administrare Infrastructură Sportivă și Grădina Zoologică.

„Prin proiectul propus avem ca obiectiv reducerea cheltuielilor bugetare, precum și eficientizarea serviciilor publice oferite către comunitate. Se reduc astfel 44 de posturi provenite în mare măsură din comasarea serviciilor suport, serviciile de specialitate, precum și calitatea serviciilor oferite populației neavând de suferit”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.

În prezent, cele trei instituții au, în total, 166 de posturi, iar conform unui document transmis de Prefectura Brașov către Primărie, de la acestea trebuie tăiate 44 de posturi.  

Citește mai departe

Trending