RIAL nu a primit permisiunea Consiliului Local, de a angaja avocaţi din afara companiei, în cele 3 procese cu foşti sau actuali angajaţi

Consiliul Local Brașov a respins ieri solicitarea venită din partea conducerii SC RIAL SRL, de a angaja servicii juridice de asistență și reprezentare a companiei, în litigiile pe care aceasta le are în instanță cu foști angajați. Trei proiecte de hotărâre în acest sens au fost supuse dezbaterii în ședința de ieri a Consiliului Local și niciuna dintre ele nu a întrunit majoritatea, pentru litigiile pe care firma le are cu fostul manager, Constantin Doru Ştefan, unul dintre directori şi un grup de angajaţi. Toate cele trei speţe au apărut de la instalarea actualului manager, Sorin Jula.

Solicitarea de a achiziționa serviciile juridice de la o firmă privată a fost motivată de RIAL prin faptul că cele trei cauze sunt complexe și nu pot fi soluționate de consilierii juridici ai societății.

Fostul manager concediat de Coliban a avut câştig de cauză la Curtea de Arbitraj

Într-unul dintre cazuri este vorba despre litigiul pe care SC RIAL SRL îl are cu fostul manager, Constantin Doru Ștefan, cel care a fost „pus pe liber” de către primarul Allen Coliban. RIAL este bună de plată, după ce fostul director, Doru Constantin, a câştigat la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie (for de arbitraj prevăzut în contractul dintre părţi), plângerea depusă contra
societăţii. Fostul director a fost destituit, în urmă cu aproape un an, de către primarul Allen Coliban şi înlocuit temporar cu unul dintre apropiaţii primarului, Sorin Jula, care ulterior a şi câştigat
concursul organizat pe post.

Decizia Curţii de Arbitraj de pe lângă CCI este definitivă şi obligatorie. În urma acestei decizii, RIAL va trebui să îi plătească fostului director suma de 124.000 de lei, reprezentând drepturi salariale pentru perioada aprilie 2021, când a fost concediat de primar – februarie 2022, când a încetat contractul
de mandat.

Pe de altă parte, tot Curtea de Arbitraj a decis să respingă şi cererea RIAL SRL de a solicita fostului director Doru Constantin, suma de 3,5 milioane lei, reprezentând ceea ce actuala conducere a societăţii comerciale considera că reprezintă pierderi la data de 31 decembrie 2020, cauzate de managementul incorect al companiei. Acum, actuala conducere a RIAL a solicitat angajarea unor servicii juridice externe, în încercarea de a obţine anularea deciziei în acest caz.

O angajată cere daune morale de 50.000 de euro

Într-un alt litigiu, unul dintre actualii angajaţi, de la Resurse Umane, a depus plângere împotriva RIAL şi cere daune morale de 50.000 de euro. Coordonatoarea Departamentului de Resurse Umane a primit două sancțiuni: un avertisment – pentru că nu a comunicat șefilor de servicii din cadrul societății noile prevederi ale Regulamentului Intern – și o reținere din salariu de 5%, timp de o lună, pentru că nu
a a aplicat „pe linie de Resurse Umane dispozițiile HCL nr.491/29.09.2021, prin care a fost aprobată noua organigramă şi statul de funcţii a societăţii Rial SRL, privind reorganizarea/modificarea organigramei şi restructurarea unor posturi”.

Un alt proces a fost deschis salariați ai RIAL SRL la Tribunalul Brașov, în luna decembrie a anului trecut. Unii dintre reclamanți se află și pe lista persoanelor concediate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.