Modificarea Regulamentului privind organizarea şi executarea serviciului de transport în regim taxi din Brașov a fost respinsă încă o dată de Consiliul Local Brașov. Dintre cei 27 de consilieri prezenți, 13 au votat „pentru”, iar 14 s-au abținut (voturile lor au fost contabilizate ca fiind împotrivă).
Noul regulament prevedea creșterea tarifului pentru cursele de zi (de la 06.00 la 22.00) de la 2,2 lei/km la 2,9 lei/km, dar și termene modernizarea flotei auto a operatorilor, miza fiind scoaterea din trafic a mașinilor poluante.
În timpul ședinței de plen a Consiliului Local Brașov, ambele tabere s-au declarat susținătoare a taximetriștilor. Astfel, în calitate de inițiator al proiectului, primarul Brașovului, Allen Coliban, le-a reproșat consilierilor care au votat împotrivă că prin această decizie le interzice taximetriștilor că își crească veniturile.
De cealaltă parte, viceprimarul Sebastian Rusu a declarat că a discutat cu taximetriștii, iar aceștia au spus că lovitura pentru ei ar fi să achiziționeze în timp scurt noi mașini. În ceea ce privește tarifele, acesta a spus că operatorii i-au spus că o perioadă vor mai putea să le mențină pe cele actuale.
Fii primul care comentează