Spitalul Municipal Săcele va avea de luna viitoare un laborator de radiologie și imagistică modern, amenajat și dotat printr-un proiect cu finanțare europeană. Acesta a fost amenajat la parterul Corpului B al unității sanitare și a fost dotat cu aparat digital de radiologie (grafie și scopie), aparat mobil digital de radiologie pentru pacienții imobilizați, ecograf performant pentru investigații non-invazive. Aceste echipamente de radiologie și imagistică medicală vor deveni operaționale începând cu data de 4 aprilie.
Echipamente noi și pentru alte laboratoare
Pe lângă amenajarea și dotarea laboratorului amintit, tot cu finanțare europeană au fost achiziționate echipamente și aparatură de laborator în sumă de 2.831.719 lei, iar pentru Cabinetul de Otorinolaringologie au fost achiziționate echipamente moderne pentru investigații de rinoscopie în valoare de 198.211 lei.
Tot în cadrul acestui proiect, s-au recuperat valorile pentru investițiile și materiale sanitare pentru perioada 2020-2021 în sumă de 1.701.399,16 lei .
La această oră, Spitalul Municipal Săcele se află în curs de a achiziționa și un computer tomograf cu sistem PACS de stocare a informațiilor imagistice.
Proiectul „Consolidarea Capacității Spitalului Municipal Săcele de a gestiona criza sanitară generată de Covid-19” este finanțat Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Valoarea totală a proiectului este de 10.942.489 lei.
Fii primul care comentează