Primăria Brașov și Ordinul Arhitecților din România au anunțat luni rezultatele concursului de arhitectură organizat pentru reamenajarea Pieței Sfatului, cel mai cunoscut spațiu public din oraș. Concursul a fost câștigat de echipa de arhitecți de la STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL, din București, condusă de Florian Stanciu.
Fântâna arteziană din centrul pieței va fi desființată. O altă modificare majoră vizează rolul pe care îl joacă Casa Sfatului în viața orașului, adică transformarea sa din clădire care găzduiește muzeul de istorie în elementul principal al pieței. Conform propunerii, clădirea va deveni un spațiu deschis, cu mai multe accesuri din exterior, iar cea mai mare parte a viitoarelor amenajări se vor face în jurul Casei Sfatului.
”Casa Sfatului va deveni un element activ în viața acestei piețe, proiectantul propunând o serie de intervenții în jurul acestui monument istoric, astfel încât fostul sediu al conducerii orașului să redevină centrul de greutate al zonei”, a transmis Primăria Brașov, într-un comuncat de presă.
În conceptul prezentat de proiectant vor fi două zone cu copaci, în care vor fi plantați castani, astfel încât coroanele lor să creeze un umbrar natural. Cele două zone sunt în spatele Casei Sfatului, în zona fântânii pentru băut apă (KFC, n.n.), și la intrarea spre Curtea Bisericii Negre (în față la Starbucks, n.n.). Lor li se vor adăuga arțari, plantați în zonele în care vor fi amplasate elemente de construcție minimaliste care pot fi utilizate ca bănci.
Vor fi păstrate cele două fântâni, cea pentru băut apă și cea pentru păsări, iar în locul fântânii arteziene va fi amenajată o nouă fântână, amplasată lângă Casa Sfatului (în colțul din dreapta intrării, n.n.) care va fi înconjurată de o zonă de odihnă.
În vecinătatea acesteia, sub un arțar, va fi amenajată o zonă de relaxare iluminată cu spoturi din paviment. Pe lângă fântâna din fața Catedralei Ortodoxe, proiectantul a prevăzut mai multe cișmele publice, în zonele de relaxare: una în zona cu copaci de la intrarea spre Biserica Neagră, una la ieșirea din piață, spre strada George Barițiu (în colțul clădirii Raiffeisen Bank), iar o a treia este prevăzută la intrarea în gangul care duce spre Piațeta Brassai.
Întreaga piață va fi pavată cu piatră cubică de granit, inclusiv artera rutieră existentă (Mureșenilor – George Barițiu, n.n.), ceea ce va deschide piața până la clădirile de pe latura vestică și o va lega cu Piațeta Brassai.
”Piatra cubică din granit din piață va fi refolosită în întregime și rearanjată după un design nou. Vor dispărea caroiajele rectangulare, iar piața va fi amenajată ca o reflexie simbolică a bolții înstelate în paviment. Pe lângă mobilierul urban construit, care va da anumite accente pieței, inclusiv pe verticală, prin amplasarea unor coloane, și va putea fi folosit și pe post de bancă sau de podium, ca în cazul construcției din spatele Casei Sfatului, proiectantul a recomandat și amplasarea de scaune mobile în zonele de relaxare, astfel încât cei care ajung în piață să își poată alege locul în care doresc să stea. De asemenea, pe latura pieței dinspre BNR va fi amenajată și o zonă cu rastele pentru biciclete.O altă zonă care va fi amenajată din punct de vedere estetic este cea de deasupra toaletei publice, unde este propusă amenajarea unei construcții-reper.”, a mai transmis Primăria.
”Conceptul gândit de firma de proiectare câștigătoare se axează pe transformarea Pieței Sfatului într-un loc de petrecere a timpului liber, de relaxare, care să permită publicului și alte experiențe în afara statului la terasă”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Brașov.
Proiectantul propune o serie de soluții care să îi invite pe brașoveni și turiști să stea ,,la povești” la umbra copacilor, în jurul noii fântâni arteziene care va fi amenajată lângă Casa Sfatului sau pe mobilierul urban construit în piață.
”În perioada următoare, proiectanții de la STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL, din București, vor trece la faza de dezvoltare a conceptului propus și de elaborare a proiectului tehnic, inclusiv a documentației necesare în vederea autorizării construcției, după care Municipalitatea va trece la etapa implementării proiectului de reabilitare, care se va putea realiza inclusiv cu fonduri nerambursabile”, a mai comunicat Primăria Brașov.
Fii primul care comentează