Ramai la curent!

Cotidian

Dezbatem poze. Primăria Brașov îi cheamă pe cetățeni și specialiști la o discuție despre restaurarea Pieței Sfatului

Publicat

in

Specialiștii și cetățenii din Brașov au fost invitați de Primăria Brașov la o dezbatere publică pe tema proiectului de restaurare a Pieței Sfatului. Dezbaterea va avea loc joi, 25 mai, 17.00, în format mixt – în mediul online (pe platforma ZOOM) precum și fizic la adresa Banca de Cultură Apollonia, de la intersecțiile străzilor Republicii și Michael Weiss. 

„În urma unui concurs internațional de soluții, organizat anul trecut de Ordinul Arhitecților din România, un juriu internațional a desemnat proiectul echipei de arhitecți de la STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL din București drept cel mai bun concept de restaurare al Pieței Sfatului. Ca urmare a acestui concurs, echipa de arhitecți câștigătoare a început etapa de realizarea a proiectului tehnic pentru restaurarea celei mai importante zone a orașului, Piața Sfatului. Pentru a vedea modul în care acest proiect răspunde așteptărilor brașovenilor, dar și pentru a vedea care sunt părerile specialiștilor în domeniu, echipa de proiectanți, în parteneriat cu municipalitatea organizează această prezentare publică”,  anunțat Primăria Brașov. 

Ce se înțelege din poze 

Pentru a-și putea forma o părere despre proiect, oamenii nu au la dispoziție – cel puțin până la publicarea acestei știti, informații scrise, ci doar o galerie de imagini ce însoțește anunțul privind dezbaterea publică, disponibil pe site-ul Primăriei Brașov.

Din respectivele imagini rezultă că dispare fântâna arteziană din centrul pieței. Apare, în schimb, un fel de fântână arteziană lipită de unul dintre colțurile Pieței Sfatului. 

 

De asemenea, tot în poze, Casa Sfatului apare, în continuare, cu mai multe uși, care, dacă s-ar face, ar însemna să fie sparte porțiuni din zidurile imobilului. Despre acest aspect al proiectului propus de arhitecții contractați de Municipalitate nu am reușit să obținem mai multe date până acum, deși am solicitat încă de la primele prezentări făcute de Primărie.

Cu amenajarea unor noi intrări în Casa Sfatului nu a fost de acord directorul Muzeului Județean de Istorie, Nicolae Pepene, cel care va avea un cuvânt de spus într-o inteevenție de acest fel, din calitatea sa de conducător al instituției și administrator al acestei clădiri istorice din Centrul Brașovului.

De altfel, Pepene a declarat de mai multe ori până acum că imobilul este în  administrarea muzeului până în anul 2035, iar orice intervenție asupra clădirii se poate face doar cu acordul instituției, iar acesta nu va fi dat. 

Tema de proiectare pentru restaurarea Pieţei Sfatului a atras numeroase critici

Tema de proiectare pentru reabilitarea Pieței Sfatului a fost stabilită printr-un concurs internațional de soluții, ale cărui rezultate au fost făcute publice în aprilie 2022. Concursul a fost câştigat de  STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL, din București, companie condusă de Florian Stanciu.

Conform proiectului propus de această formă anul trecut, fântâna arteziană din centrul pieței urma a fi desfiinţată. O altă modificare majoră vizează rolul pe care îl joacă Casa Sfatului în viața orașului, adică transformarea sa din clădire care găzduiește muzeul de istorie în elementul principal al pieței. Conform propunerii,ar trebuie să devină un spațiu deschis, cu mai multe accesuri din exterior, iar cea mai mare parte a viitoarelor amenajări se vor face în jurul Casei Sfatului.

Mai multe detalii despre intervenţiile propune pentru Piaţa Sfatului, AICI. 

FOTO Concept de reamenajare a Pieţei Sfatului din Braşov: dispare fântâna arteziană, apar arbori şi columne

De la început, proiectul propus stârnit numeroase critici. Printre altele, cetățenii s-au nemulțumiți de intenția de a desființa fântâna arteziană, nu de a moderniza.

Sursa pentru finanţarea lucărilor: fondurile europene

Investiția din Piața Sfatului se regăsește în lista de proiecte ale municipiului Brașov. Valoarea investiției este estimată la 6.080.000 de euro, iar ca sursă de finanțare sunt indicate fondurile europene, conform datelor oferite în septembrie 2022 de către Municipalitate, în cadrul unei întâlniri pentru prezetarea publică a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a municipiului Braşov. 

În același document se menționează că cererea de finanțare ar putea fi depusă în anul 2024, iar perioada de implementare este 2023 – 2026. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Ziua speciilor pe cale de dispariție, sărbătorită la Zoo Brașov cu ateliere și jocuri interactive

Publicat

in

Grădina Zoologică Brașov organizează o serie de activități, ateliere educative și jocuri interactive dedicate tuturor vizitatorilor, cu ocazia Zilei Speciilor pe cale de dispariție, marcate în fiecare an pe data de 15 mai.

Evenimentul este unul cu atât mai important cu cât, în cadrul grădinii zoologice, se regăsesc specii amenințate cu dispariția, precum tigru siberian, panda roșu, macac coadă de leu, sau lemur cu coadă inelată, dar și specii aflate  în pericol critic de dispariție, precum cămila bactriană. Pe lângă acestea, există și numeroase specii vulnerabile: leul african, pinguinul Humboldt, vulturul de mare a lui Steller sau bufnița polară.

Prin programele de educație și conservare pe care de desfășoară, Zoo Brașov își reafirmă angajamentul față de protejarea faunei sălbatice și promovarea respectului pentru natură în rândul publicului de toate vârstele”, spune Alin Pînzaru, director Grădina Zoologică Brașov.

Totodată, prin programul de adopții „Adoptă la zoo, conservă în natură”, persoanele interesate pot contribui direct la îngrijirea și bunăstarea animalelor, susținând în același timp eforturile de conservare și educație dedicate protejării speciilor vulnerabile și amenințate. Detalii despre program se pot obține accesând https://zoobrasov.ro/adoptie-animale-zoo/

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul intră în circuitul „Rezidenței Antreprenoriale UniCredit”. Antreprenorii creativi își pot muta afacerile în Piața Sfântul Ioan, în această vară

Piața Sfântul Ioan va găzdui, în această vară, trei rezidențe dedicate antreprenorilor creativi și sociali. Participanții selectați vor putea să își testeze afacerile direct în centrul Brașovului, cu sprijin financiar și consultanță.

Publicat

in

Antreprenorii din industriile creative și sociale vor putea să își testeze afacerile chiar în centrul Brașovului, în cadrul unei noi ediții a programului „Rezidența Antreprenorială UniCredit”. Proiectul ajunge în această vară în Piața Sfântul Ioan, unde vor fi organizate trei rezidențe succesive dedicate celor care vor să își promoveze produsele, serviciile sau conceptele direct în fața publicului.

Programul este dezvoltat de Centrul Cultural PLAI, cu sprijinul UniCredit Bank România, la Brașov parteneri locali fiind Iceberg Plus, CATTIA și Primăria Municipiului Brașov.

Conceptul programului este simplu: antreprenorii selectați primesc temporar un spațiu amplasat într-una dintre cele mai circulate zone din centrul vechi al orașului, unde își pot testa ideile și pot interacționa direct cu potențialii clienți. Prima rezidență va avea loc între 10 și 30 iunie, iar alte două ediții sunt programate pentru lunile iulie și august.

Programul se adresează antreprenorilor din domenii precum design, gastronomie, modă, educație, cultură sau economie socială, care au deja cel puțin un an de activitate. Organizatorii spun că selecția va ține cont de relevanța ideii, impactul în comunitate și modul în care participanții folosesc perioada de rezidență. Cei selectați vor beneficia de un spațiu fără costuri de chirie sau utilități, un buget de 1.000 de euro pentru amenajare și operaționalizare, consultanță pentru dezvoltarea afacerii și sprijin pentru promovare.

Beneficiile câștigătorilor:

  • Buget de 500 euro pentru promovare pe durata programului.
  • Buget de 1.000 euro pentru amenajarea/operaționalizarea spațiului;
  • Evaluarea business-ului de către experți;
  • Consultanță personalizată în valoare de 1.000 euro pentru trei arii prioritare;
  • Eveniment de lansare a Rezidenței;

„La UniCredit Bank credem în puterea comunității și a colaborării. Prin programul Rezidența Antreprenorială UniCredit continuăm să oferim antreprenorilor resurse, spațiu și expertiză pentru a-și transforma ideile în inițiative remarcabile și sustenabile. Extinderea programului la Brașov este un pas firesc în misiunea noastră de a conecta și sprijini ecosistemele antreprenoriale locale din întreaga țară. Suntem încrezători că mediul creativ din Brașov se va dezvolta sănătos, oferind inspirație și energie nouă!”, a declarat Anca Ungureanu, Director Identitate & Comunicare în cadrul UniCredit Bank.

Un program lansat la Timișoara

Programul a fost lansat inițial la Timișoara și a trecut în ultimii ani prin orașe precum Cluj-Napoca, Iași sau Oradea. La Brașov, organizatorii mizează pe activarea Pieței Sfântul Ioan ca spațiu pentru inițiative creative și întâlniri între antreprenori și public.

„Prin Rezidența Antreprenorială UniCredit, continuăm să construim contexte reale de colaborare între orașe, antreprenori, comunități și mediul creativ. Suntem bucuroși să extindem proiectul în Brașov și să conectăm noi ecosisteme care împărtășesc aceeași viziune: dezvoltarea sustenabilă prin creativitate și implicare.”, a declarat Norbert Tako, președintele Centrului Cultural PLAI.

Înscrierile pentru prima etapă sunt deschise până în 26 mai. Aplicațiile pot fi depuse prin platforma building.a.community.
Câștigătorii vor fi anunțați pe 4 iunie.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Muzeul Pădurii din Dino Parc Râșnov, avizat oficial de Ministerul Culturii

Dino Parc Râșnov a primit avizul Ministerului Culturii pentru Muzeul Pădurii, o colecție cu peste 1.300 de exponate naturale. Acreditarea confirmă componenta educațională și științifică dezvoltată de parc în colaborare cu instituții de cercetare și universități din România.

Publicat

in

Muzeul Pădurii va fi amenajat în județul Brașov, la Râșnov, în acest an. Dino Parc Râșnov a primit avizul Ministerului Mediului pentru a crea, la Muzeul Pădurii, o colecție care reunește 1300 de exponate naturale. Decizia a fost emisă de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, în urma procesului de evaluare științifică a exponatelor și a documentației depuse de parc.

„De la primul dinozaur instalat în pădurea de la Râșnov, am știut că nu avem de-a face cu un parc obișnuit. Era un proiect care își asuma cultura și educația științifică drept misiune, lucru pe care l-a demonstrat apoi an după an. Mastodontul de la Baraolt, cuibul cu ouă autentice descoperit la Tuștea, reconstituirea la scară reală a lui Hatzegopteryx, exponatele despre evenimentele geologice și reconstituirea impactului unui mare asteroid de la Chicxulub în Mexic, considerat a fi cauzat dispariția dinozaurilor, toate acestea sunt dovezi ale unei vocații reale iar Muzeul Pădurii este expresia firească a acestei vocații. Mă bucur că am putut, de-a lungul anilor, să inspir acest demers și să-i văd astăzi recunoașterea oficială. Avizul Comisiei Naționale a Muzeelor nu este o surpriză pentru mine, ci confirmarea unei construcții serioase de peste 10 ani”, a declarat Prof. univ. dr. Dan Grigorescu, profesor emerit, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București.

Reprezentanții parcului spun că obținerea avizului vine după mai multe analize și evaluări realizate de specialiști din domeniu. Colecțiile includ exponate de paleontologie, geologie și istorie naturală, dezvoltate în colaborare cu cercetători și instituții academice. Astfel, profesorul universitar Dan Grigorescu, unul dintre specialiștii implicați în proiect de-a lungul anilor, consideră că recunoașterea oficială confirmă direcția asumată de parc încă de la deschidere:

Prin această acreditare, cel mai mare parc tematic cu dinozauri din Sud-Estul Europei își consolidează componenta educațională și muzeală, dezvoltată în ultimii ani prin colaborări cu instituții de cercetare și universități din țară, spune, la rândul său, managerul general Dino Parc, Adrian Apostol:

„Muzeul Pădurii este, pentru noi, încununarea muncii începute încă de când am gândit acest proiect. Ne-am dorit să creăm mai mult decât un parc cu dinozauri, ne-am dorit un muzeu construit pe parteneriate științifice solide.Un loc în care educația și distracția să poată să existe împreună iar noile generații să poată să învețe cu placere. Acest statut de muzeu este un pas natural, care a venit într-o perioadă de maturizare a parcului. La obținerea acestei titulaturi din partea Ministerului Culturii au contribuit colaborările pe care Dino Parc Râșnov le-a dezvoltat de-a lungul anilor. Am construit parteneriate solide cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Universitatea din București, Institutul Geologic Român, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Muzeul Național Bran, Universitatea Transilvania Brașov, precum și cu parteneri privați autohtoni și internaționali. Celor peste 130 de exponate de dinozauri reproduse în mărime naturală și atestate științific li se adaugă, în cadrul Muzeului Pădurii, o colecție de peste 1300 de exponate naturale. Astfel, cei care ne vizitează vor putea experimenta tot ceea ce înseamnă evoluția vieții pe Pământ și vor dobândi cunoștințe importante, care să îi însoțească toată viața”, a declarat Adrian Apostu, manager general.

Dino Parc Râșnov este cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și singurul din România inclus în topul parcurilor de distracție din Europa, ocupând poziția a treia, potrivit site-ului specializat europeanbestdestinations.com. De asemenea, Dino Parc Râșnov a fost desemnat Destinația Anului 2025 în cadrul categoriei „Distracție și Aventură”. Parcul are o suprafață de 4 hectare, pe care se întinde un traseu cu peste 130 de dinozauri în mărime naturală, atestați științific.

Citește mai departe

Trending