Incendierea deșeurilor va fi considerată infracțiune și pedepsită cu închisoarea de la 3 la 5 ani

Incendierea oricărui tip de deşeu și/sau substanță sau obiect, îngroparea deșeurilor și eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, pot fi încadrate ca infracțiune și pedepsite cu închisoare de la 3 la 5 ani, potrivit unui Proiect de Ordonanță de Urgență aprobat miercuri de Guvern. Deputata USR Oana Țoiu a scris pe pagina de Facebook că proiectul de Ordonanță este prost scris și că ar putea fi amendați cu 2000 de euro cei care fac grătare sau varză la ceaun în curte.

Totodată, Primăriile de Sector din București au primit competențe, timp de 3 ani, pentru salubrizare și gestionarea deșeurilor. Până acum aceste competențe erau la Primăria Capitalei și anumite activități erau delegate la sectoare. 

”Începând cu data publicării în Monitorul Oficial, incendierea sau îngroparea deșeurilor constituie infracțiuni și se vor pedepsi cu închisoare de la trei la cinci ani. În plus, a fost definită în lege acțiunea de abandonare a deșeurilor, pentru care există o sancțiune contravențională atât pentru persoane fizice cât și juridice (amendă de la 10.000 la 20.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 la 70.000 pentru persoanele juridice), care însă nu era aplicată corespunzător din cauza lipsei unei reglementări clare a respectivei acțiuni”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Mediului.

De asemenea, a fost interzisă arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase, potrivit sursei citate. 

”Pentru astfel de fapte amenzile se vor ridica la valori cuprinse între 7.000 și 15.000 lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 lei pentru persoanele juridice. De asemenea, aceleași sancțiuni îi vizează și pe proprietarii terenurilor care nu iau măsuri pentru prevenirea arderilor”, au mai explicat reprezentanții Ministerului Mediului.

”Discuția despre incriminarea acestor fapte nu este nouă. Încă de la începutul mandatului am considerat că, pentru cei care se fac vinovați de astfel de fapte, nu este suficientă o amendă, iar aceștia trebuie să fie trași la răspundere penală. În acest sens, anul trecut am susținut cu bună credință o inițiativă parlamentară care viza același obiectiv. Din păcate, respectiva inițiativă are lacune grave de tehnică legislativă, nu poate fi aplicată în forma propusă, iar inițiatorii nu au demonstrat că ar avea o soluție în acest sens. Între timp, fenomenul arderilor de deșeuri se intensifică și autoritățile responsabile de aplicarea legii au nevoie de instrumente puternice pentru a putea combate acest fenomen. Începând de acum, unitățile de parchet din țară, Poliția și Garda Națională de Mediu au la dispoziție cadrul legal pentru a stopa mafia arderilor ilegale de deșeuri din România”, a declarat Barna Tánczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

”Având în vedere faptul că în prezent România se confruntă cu un fenomen extins al abandonărilor și incendierilor de deşeuri în aer liber dar și a arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fiind practicat în gospodării şi spaţii publice, momente în care se eliberează în mediu cantități uriașe de substanțe nocive care pun în pericol sănătatea populației, conform datelor preliminare din studiile publicate atât în România, cât și în literatura internațională, este necesară adoptarea unor măsuri imediate pentru eliminarea acestor practici”, se arată în expunerea de motive a proiectului de ordonanță.

De la începutul anului și până în prezent reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au avut peste 6.000 de intervenții la arderile de miriști, stuf, tufărișuri sau vegetație ierboasă uscată, de 4 ori mai multe incendieri decât în aceeași perioadă a anului 2021.

”Aceste practici afectază grav calitatea aerului si al solului. Prin incriminarea acestor fapte în categoria contravențiilor/infracțiunilor se vor pune bazele sancționării/pedepsirii drastice a făptuitorilor și asigurarea unui mediu înconjurător sănătos și curat pentru cetățeni, fapt recunoscut de Constituția României”, se arată în expunerea de motive.

În ceea ce privește mutarea competențelor pe salubrizare la Primăriile de Sector miza o reprezintă ca Sectoarele să poată face stații de sortare și incineratoare de deșeuri, în condițiile în care Primăria Capitalei nu a făcut nimic în acest sens în ultimii ani.

În clar, proiectul de Ordonanță prevede ca Sectoarele municipiului Bucureşti pot prelua competenţele unităţii administrativ-teritoriale a municipiului Bucureşti de organizare a prelucrării, neutralizării și valorificării materiale și energetice a deșeurilor, de organizare a tratării mecano-biologice a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare, precum și de administrare a depozitelor de deşeuri şi/sau instalaţiilor de eliminare a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare.

Deputata USR Oana Țoiu a scris pe pagina de Facebook că proiectul de Ordonanță este prost scris și că ar putea fi amendați cu 2000 de euro cei care fac grătare sau varză la ceaun în curte.

”Guvernul dezbate azi o ordonanță de urgență cu amenzi de peste 2000 de euro dacă îți faci o varză la ceaun în curtea ta sau un grătar cu mici. De 1 mai toată lumea se va înghesui la mici dar nimeni să aprindă cărbunii și lemnele(da, este evident o exagerare, dar nu o interpretare imposibilă a legii). Nu e Times New Roman, sunt PNL – PSD – UDMR de unii singuri lăsați cu legile în mână. După ce am depus moțiune împotriva ministrului mediului, pentru că nu face nimic să protejeze mediul, s-au grăbit totuși să facă ceva până luni la vot. Și au făcut. O ordonanță de urgență azi atât de prost scrisă că prevede ”Incendierea oricărui tip de obiect” ca infracțiune. Este o aberație logică, legislativă, pratică…cum vreți voi. Este drept că trebuie stopată poluarea prin oprirea arderile masive de deșeuri în ce deja știm că sunt rețele de activități inclusiv comerciale ilegale, este drept că ne-a scris și comisia europeană și avem și noi (colegii din grupul de lucru de mediu) o lege pe asta în Senat. Dar măcar dacă o copiau corect”, a scris deputata pe pagina de Facebook.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.