Subprefectul Lucian Pătraşcu îi cere primarului Coliban “să scoată de la naftalină proiectul pasajului hobanat de la Gară”

Accesul rutier dinspre centru spre cartierul Tractorul a devenit un coșmar pentru brașoveni, dar și pentru cei care tranzitează orașul. La orele de vârf mai multe intersecții din oraş se blochează din cauza numărului mare de mașini. „Din păcate, primarul Allen Coliban asistă pasiv la aceste scene cu aglomerația zi de zi fără să facă nimic, chiar dacă s-a scurs mai bine de un an și jumătate din mandatul său”, a declarat subprefctul Lucian Pătraşcul, cel care îi solicită edilului să găsească de urgenţă soluţii pentru fluidizarea traficului în „zonele fierbinţi” ale Braşovului.

„Fostul primar ajunsese la faza Studiului de Fezabilitate pentru construirea unui pasaj hobanat care ar fi decongestionat și fluidizat traficul spre cartierul Tractorul. Numai că, actualul edil are alte priorități, nicidecum aglomerația din intersecții. De altfel, USR nu a fost niciodată interesat de proiectul podului hobanat, drept dovadă sunt ieșirile publice ale liderilor acestui partid încă din campania electorală. Inclusiv Coliban s-a opus acestui pod încă de pe vremea când ocupa funcția de senator”, a declarat Lucian Pătraşcu, care este şi lider al Organizaţiei municipale a PSD Braşov. 

Subprefectul aminteşte, de asemenea, că „în urmă cu un an, primarul de la USR a simulat o dezbatere publică pe platforma online Zoom pe tema podului hobanat la care au participat câteva persoane, dar care nu a fost relevantă pentru comunitate” şi spune că „metodele de informare a cetățenilor utilizate de către Primărie lasă de dorit”.

De altfel, lipsa transparenței reprezintă o problemă des întâlnită în administraţia Coliban. Acesta este şi motivul pentru care administrația braşoveană a fost avertizată și de Avocatul Poporului, care a atras atenţia că la dezbaterile publice organizate de primar nu pot avea acces brașovenii așa cum ar trebui, iar prin Zoom intră, de obicei, apropiații partidului, astfel că nu se poate vorbi de o informare corectă şi de o transparenţă decizională, în adevăratul sens al cuvântului.

Din acest motiv solicit primarului să caute soluții pentru fluidizarea traficului rutier, dar și scoaterea de la naftalină a proiectului care are în vedere construirea podului hobanat care să facă legătura între bulevardul Gării, zona dintre Sala Sportului și cartierul Coresi Avantgarden.  Sper să nu fie pentru primarul Allen Coliban o prioritate la fel cum a fost și parcul de la IUS, cel despre care a vorbit toată campania electorală, dar imediat cum a ajuns pe funcție l-a ”îngropat” prin sertare pe undeva. Probabil că primarul USR nu a înțeles nici până acum că Brașovul este un oraș important al țării, un oraș care trebuie să se dezvolte, nicidecum să stagneze, cu gândul că mașinile vor dispărea singure de pe străzi. Până la variantele nepoluante, comunitatea are nevoie de străzi, de poduri, de variante la traficul infernal, a mai spus subprefectul Lucian Pătraşcu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.