Connect with us

Cotidian

Taxe și impozite locale, ajustate cu rata inflației, în 2023. Consiliul Local Brașov nu a acceptat majorarea bonificației de 5%

Published

on

Consilierii locali brașoveni au aprobat în ședința de plen din 27 aprilie taxele și impozitele pe anul 2023. Conform actului normativ aprobat de aleșii locali, taxele și impozitele vor fi indexate, conform Codului Fiscal, cu valoarea inflației, respectiv 5,1%. Pe de altă parte, în ședința de plen, unul dintre consilierii locali PSD, Raluca Stancu, a propus un amendament: bonificația pentru cei care plătesc integral impozitele pe clădiri și terenuri până în 31 martie să crească de la 5% la 10%.

Primarul Brașovului, Allen Coliban nu a fost de acord cu acest amendament, argumentând că impactul asupra bugetului local ar fi de aproximativ 6,5 milioane de lei, iar acești bani ar putea fi utilizați pentru construirea unei grădinițe. De asemenea, el a precizat că anul acesta încasările la data de 31 martie au fost mari, ceea ce înseamnă că această bonificație, chiar și în procent de 5% și-a atins obiectivul (din suma estimată de 280 milioane lei pentru tot anul 2022, au fost încasate 180 milioane lei). 

Liberalii păreau împărțiți în ceea ce privește această propunere. Printre altele, consilierul local Ciprian Chiricheș, a spus că a mai propus majorarea bonificației și în perioada în care primar era George Scripcaru. De altfel, pentru a se pune de acord între ei, liberalii au cerut o pauză. 

Într-un final, amendamentul a fost respins cu 4 voturi „pentru”, 12 „împotrivă” și 9 s-au abțineri. 

Ce taxe vor plăti brașovenii anul viitor 

De exemplu, anul viitor, pentru un apartament cu suprafața utilă de 65 mp, în zona A, impozitul va fi de 259 lei, în timp ce pentru un apartament de 50 mp suprafață utilă în zona B, impozitul datorat în 2023 va fi de 191 de lei. În zona C, pentru un apartament de 50 mp suprafață utilă, impozitul va fi de 164 de lei, iar în zona D, pentru o suprafață utilă de 43 mp proprietarul va plăti un impozit de 134 lei.

Pentru 500 mp de teren în zona A, proprietarul va datora 607 lei în anul 2023, în timp ce dacă terenul se află în zona B, impozitul datorat va fi de 455 lei. Tot pentru 500 mp de teren, dar  în zona C, impozitul va fi de 305 lei, iar pentru zona D, suma datorată va fi de 145 lei.

În cazul impozitelor pentru mașină, pentru un motor clasic de 971 cmc, impozitul va fi de 64 de lei, iar la un motor de 1321 cmc, de 101 lei. Tot ca exemplu, pentru motoare de 1996 cmc, impozitul va fi de 288 lei/an. Pentru motoarele mai mari, de exemplu de 2350 cmc, impozitul va fi de 1384 lei, iar pentru unul de 3350 cmc, suma va ajunge la 7897 lei.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Restricții de circulație în Valea Oltului. Până în 15 iunie, vehiculele grele trebuie să folosească rute alternative

Published

on

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că în perioada 17 martie – 15 iunie sunt instituite restricții de circulație pe DN 7, zona Valea Oltului, între Boița (SB) și Râmnicu Vâlcea (VL). Măsura vizează vehiculele cu masa mare de 7,5 tone, cu excepția Autovehiculele de transport persoane.
Interdicția este necesară pentru lucrări de montarea de plase și bariere de retenție pe versanți, în județul Vâlcea.

În perioada amintită, șoferilor li se recomandă următoarele rute ocolitoare:

  • București – A3 – Ploiești – DN1A – Brașov – DN1 – Vestem;
  • București – A1 – Pitești – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria.

Continue Reading

Cotidian

Primăria Făgăraș interzice parțial „păcănelele” din oraș. Operatorii, obligați să finanțeze activități educative

Published

on

Autoritățile din Făgăraș pregătesc noi reguli pentru industria jocurilor de noroc din oraș. Nu este vorba despre o interdicție totală, așa cum au decis alte administrații locale, ci despre o restrângere și o reorganizare a activității. „Păcănelele” ar urma să dispară din zona istorică, iar numărul locațiilor ar putea fi limitat strict.

Primăria Făgăraș a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind Regulamentul de autorizare, amplasare și funcționare a activităților de jocuri de noroc din municipiu. Documentul stabilește reguli noi pentru sălile cu slot-machine, agențiile de pariuri, agențiile loto cu videoloterie, cluburile de poker, sălile de bingo, cazinourile și alte forme de jocuri de noroc.

Dezbaterea publică pe această temă este programată în 23 martie, de la ora 14.00, în Sala de Consiliu a Primăriei Făgăraș, de pe strada Republicii.

„Păcănelele” ar putea dispărea din zona istorică

Una dintre cele mai importante prevederi din proiect este legată de zona protejată istorică a orașului. Operatorii care funcționează acum în această zonă vor fi obligați să se relocheze.

Potrivit documentului, relocarea ar trebui realizată în termen de 36 de luni de la adoptarea regulamentului.

În plus, municipalitatea propune și o limitare clară a industriei:

  • maximum 11 locații în care pot funcționa activități de jocuri de noroc;
  • cel mult un cazinou în municipiu;
  • maximum 100 de aparate tip slot-machine în tot orașul.

Program limitat pentru sălile de jocuri

Dacă până acum multe dintre aceste spații funcționau non-stop, proiectul introduce și restricții de program.

Astfel, sălile de jocuri nu vor mai putea fi deschise 24 de ore din 24, ci doar în intervalul 08.00 – 24.00.

De asemenea, regulamentul prevede clar că aparatele de jocuri de noroc nu mai pot fi amplasate în baruri, restaurante, cafenele, magazine sau alte spații comerciale care nu au destinația exclusivă de sală de jocuri.

Banii din taxe, direcționați către școli și sport

Un alt capitol important al regulamentului se referă la modul în care vor fi folosite veniturile provenite din taxele percepute pentru aceste activități.

Primăria propune ca fondurile obținute să fie direcționate către comunitate:

  • 30% pentru campanii de informare în școli privind combaterea consumului de droguri și dependența de jocuri de noroc;
  • 60% pentru proiecte școlare și extrașcolare;
  • 30% pentru susținerea activităților sportive din municipiu.

Proiectul se află momentan în dezbatere publică, iar forma finală va fi stabilită după consultările cu cetățenii și votul Consiliului Local.

Continue Reading

Cotidian

Bătaie între două studente pe Colina Universității din Brașov. Incidentul, filmat de colegi, a ajuns în atenția poliției

Published

on

Foto: Mihaela Parghel/ Braşov Metropolitan

Un conflict izbucnit între două studente pe Colina Universității Transilvania din Brașov a atras atenția poliției, dar și a comunității online, după ce imaginile filmate de martori au început să circule pe internet. Incidentul a avut loc joi, 12 martie, în jurul orei 13.30.

Potrivit polițiștilor, cele două tinere, în vârstă de 20, respectiv 24 de ani, ar fi avut un schimb de replici în zona campusului universitar, care a degenerat rapid într-o confruntare fizică. La fața locului au fost trimiși polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar al Poliției Municipiului Brașov, după ce autoritățile au fost sesizate cu privire la conflict.

Ce a atras însă atenția este faptul că mai mulți colegi, deși au observat conflictul, nu au luat nicio măsură pentru a interveni între cele două studente, preferând, în schimb, să filmeze întreg incidentul.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cele două s-au agresat reciproc, iar pentru a evalua situația au fost aplicate procedurile prevăzute de lege.

„Având în vedere cele constatate, în conformitate cu Legea 26/2024, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că nu există risc iminent de violență”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov pentru Educație Privată.

Deși nu a fost identificat un pericol imediat, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovirea și alte violențe. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

La finalul cercetărilor, polițiștii urmează să stabilească ce măsuri legale vor fi luate în acest caz.

Studenții nu au intervenit, în schimb, au filmat conflictul

Între timp, reacțiile nu au întârziat să apară pe rețelele sociale, mai ales din partea studenților care au criticat nu doar comportamentul celor două tinere, ci și atitudinea colegilor care au asistat la scenă fără să intervină.

„Trist că niște «bărbați» au ales să stea, să râdă și să filmeze, în loc să intervină”, a scris un utilizator.

Cea mai dură reacție a venit din partea unui student care s-a declarat dezamăgit de atmosfera din mediul universitar: „Cică «universitate», de fapt o adunătură de copile și copii (…) care s-au gândit să se joace de-a școala și sunt mereu într-o competiție cu ceilalți din jur, nu cu ei înșiși (…) Ar trebui să se arate cu degetul astfel de situații ca să nu se mai simtă în largul lor să facă intriga asta”.

Continue Reading

Trending