O alertă cu bombă a fost înregistrată luni seara la Brașov. Potrivit newsbv.ro, autoritățile au fost alertare că urmează să se producă o deflagrație la restaurantul Sergiana de pe strada Mureșenilor. Polițiștii au izolat zona și urmează ca geniștii să facă toate verificările specifice.
UPDATE: După verificări, informaţia nu s-a confirmat, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.
“La data de 30 mai, ora 21,12, pe adresa de corespondenţă electronică a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost transmis un e-mail prin care o persoană a comunicat faptul că într-un local situat pe strada Mureşenilor din municipiul Braşov s-ar afla un dispozitiv exploziv. Au fost dispuse, de urgenţă, măsuri de evacuare a tuturor persoanelor din locaţie, restricţionarea traficului în perimetrul adiacent, fiind efectuate verificări de către personalul specializat. Echipa de pirotehnişti, împreună cu echipe de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, ce s-au deplasat la faţa locului, au constatat că aspectele transmise nu se confirmă”, a precizat IPJ Braşov.
În continuare, poliţiştii fac cercetări pentru identificarea persoanei care a făcut sesizarea şi dispunerea măsurilor legale ce se impun, a mai precizat sursa citată.
Fii primul care comentează