Brașov, primul județ din țară la autorecenzare. Există 7 numere de telefon la care poți verifica dacă te-ai autorecenzat corect

Județul Brașov este primul județ din țară care a atins un procentaj de aproape 70% din populație, în privința autorecenzării. Mai precis, până în data de 23.05.2022, inclusiv, exista un procentaj de 68,74%, în această privință, a anunțat Direcția Județeană de Statistică Brașov.

Proporția de recenzare a populației municipiului Brașov a fost de aproximativ 66,02%, iar, în celelalte localități urbane lucrurile au stat în felul următor: orașul Ghimbav s-a remarcat cu un procent de 87,04%, acesta fiind urmat de Râșnov (78,36%), municipiul Codlea (76,17%), orașul Zărnești (75,62%), municipiul Făgăraș (69,80%), orașul Rupea (66,09%), municipiul Săcele (65,68%), orașul Predeal (63.52%) și orașul Victoria (52,65%).

De asemenea, unele localități din mediul rural, din județul Brașov, au avut o rată de autorecenzare de 90%, în concordanță cu numărul de chestionare completate până la data comunicată anterior. Aceste localități sunt: Bunești (97,39%), Vama Buzăului (95,03%), Șercaia (94,58%), Dumbrăvița (93,81%) și Teliu (90,32%).

Există și o modalitate prin care se poate verifica dacă autorecenzarea a fost realizată complet și corect și anume, prin accesarea site-ul recensamantromania.ro.

Dacă nu găsiți dovada autorecenzării se recomandă reluarea procesului completării chestionarului până pe data de 27 mai, ca urmare a prelungirii perioadei de autorecenzare.

Pentru a vă verifica dovada autorecenzării puteți apela la următoarele numere de telefon care vă sunt la dispoziție pentru orice alte informații suplimentare:

  • 758 046 462;           
  • 0741 172 992;           
  • 0745 362 539;            
  • 0758 048 168;       
  •  0724 237 067;            
  • 0741 174 226;                 
  • 0744 642 689;

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.