12 copii aflați în tabără la Lacu Roșu au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară

Arhiva

Echipajele medicale au transportat la spital, în noaptea de marţi spre miercuri, 12 dintre copiii aflaţi în tabără la Lacu Roşu şi care prezentau simptome de toxiinfecţie alimentară.

Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu și preluate de Agerpres, copiii au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Gheorgheni pentru investigaţii medicale de specialitate.

Opt dintre copii au ajuns la spital cu autospeciala pentru transport personal şi victime multiple a ISU, doi cu o ambulanţă SMURD şi alţi doi cu o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean din Gheorgheni. 

ISU Harghita a anunţat, marţi seara, că aproximativ 20 de copii aflaţi în tabără, la o pensiune din Lacu Roşu, prezintă simptome de toxiinfecţie alimentară, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje medicale. Copiii, cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, au fost evaluaţi medical la faţa locului şi, iniţial, au refuzat transportul la spital, dar ulterior, în urma discuţiei cu supraveghetorii, s-a luat decizia ca o parte din ei să meargă la spitalul din Gheorgheni pentru investigaţii medicale de specialitate. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.