Un șofer drogat a încercat să-l mituiască pe polițistul care l-a depistat pe DN73A

Ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov au fost sesizaţi de un agent de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Râşnov cu privire la faptul că un şofer care a fost depistat pozitiv cu substanţa psihoactivă cannabis i-a oferit o sumă de bani cu titlu de mită pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Sesizarea a fost înregistrată marți. 

„În fapt, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 73 A, în urma testării, agentul de poliţie l-a depistat pe conducătorul auto pozitiv cu substanţa psihoactivă cannabis, iar acesta i-a promis suma de 200 de euro agentului constatator pentru ca cel din urmă să nu-i întocmească dosar penal pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive. Agentul de poliţie a refuzat suma de bani sesizând de îndată Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov”, arată SJA Braşov.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, context în care aceasta a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţie cu procurorul de caz.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.