Brașovul, prea liniștit pentru tineri. Alexandra Crivineanu: „Încă o vară în care ne uităm cu jind către orașele care organizează marile festivaluri de muzică”

Brașovul este și în această vară un oraș liniștit, iar „victime colaterale” sunt tinerii, susține consilierul local Alexandra Crivineanu (PSD). Marile festivaluri promise anul trecut de conducerea primăriei nu au ajuns în Brașov, iar alesul local spune că „este încă o vară în care ne uităm cu jind către orașele care organizează marile festivaluri de muzică: Neversea, pe litoral, Saga și Nostalgia în București, Balkan Festival la Caraș-Severin, Electric Castle și Untold, la Cluj”.

„Sunt orașe care atrag tineri din întreaga țară, și care, prin astfel de evenimente, creează atmosfera de sărbătoare, punând în mișcare o serie de activități economice benefice, dezvoltând turismul, industria hotelieră, dar și vânzările în restaurante și cafenele”, a declarat Alexandra Crivineanu. 

În schimb, liderul consilierilor locali PSD spune că „la Brașov e liniște. În plin sezon, în serile de vară sau în weekendurile în care ne sosesc turiștii. Tinerii Brașovului sunt încă o categorie uitată de Primarul Coliban”: 

„Promisiunile de a fi gazdă unor evenimente de amploare (Massif, Electric Castle) nu s-au concretizat nici în această vară, administrația USR de la Brașov dovedind, așa cum ne-a obișnuit, că este incapabilă în încercarea de dezvoltare a orașului nostru”. 

Nici măcar un skatepark… 

 În opinia Alexandrei Crivineanu, tinerii din Brașov sunt văduviți și de alte „mici plăceri”: 

„Lipsa unor skatepark-uri, lipsa unui cinematograf în aer liber, lipsa unor locuri atractive în care tinerii se pot întâlni, lipsa unor parcuri tematice, lipsa unor hub-uri sau a unor activități ce au ca scop dezvoltarea unor competențe generale ori specifice, lipsa unor activități și competiții sportive, lipsa unor festivaluri, concerte sau chiar a unor petreceri în aer liber, toate acestea duc la un Brașov anost și deloc prietenos cu tinerii activi și puși pe distracție. Este inacceptabil ca într-un oraș manageriat de oameni tineri să nu avem parte de energie, de inițiative, de proiecte sau de o strategie coerentă în ceea ce privește dezvoltarea și atragerea categoriei de oameni tineri. În afara plimbărilor în delegații, la ce vă mai gândiți să oferiți brașovenilor, domnule primar?”. 

Nu în ultimul rând, social-democrata solicită conducerii Primăriei Brașov să vină cu proiecte care încurajează spiritul de inițiativă, colaborarea, participarea civică-socială-culturală la viața comunității: inițiative ce țin de cultură, activități sportive, voluntariat, timp liber.

„De asemenea, administrația USR ar trebui să se gândească pe tema unor servicii de susținere pentru tineri, centre de tineret, mobilitate, transport, dar și politici publice de susținere a tinerilor”, a încheiat Crivineanu. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.