După aproape o lună de verificări, autobuzele electrice SOR ale RATBV au fost reintroduse în circulație. Sunt sigure, spun reprezentanții operatorului de transport

Scoase din circulație în 23 iunie, după ce unul dintre ele a luat foc, cele 60 de autobuze electrice marca SOR au fost reintroduse în circulație pe străzile Brașovului în mai multe etape. Astfel, potrivit anunțului RATBV, ultimul lot de 20 de vehicule a fost scos pe traseu din 20 iulie, după ce au primit „certificări din partea tuturor specialiștilor care le-au verificat că pot fi utilizate în condiții de siguranță”. 

După incidentul din 23 iunie, cele 60 de autobuze au fost verificate de specialiști ai RATBV,  dar și de reprezentanți ai firmei producătoare (SOR), ai societății importatoare (Anadolu), precum și ai producătorului acumulatorilor (EVC).

 „În strategia de lucru convenită, flota de 60 autobuze electrice SOR a fost împărțită în loturi de analiză, funcție de tipul bateriilor ce echipează vehiculele: 10 autobuze de 8 metri, 8 autobuze electrice de 12 metri ce se încarcă în curent continuu, 42 de autobuze de 12 metri ce se încarcă în curent alternativ. În urma verificărilor tehnice realizate autobuzele care au primit avizul tehnic favorabil din partea SOR și EVC au fost introduse în circulație”, au precizat reprezentanții RATBV. 

Conform informațiilor RATBV, în 23 iunie, incendiul la autobuzul electric aflat pe traseul liniei 34 a fost cauzat de  o celulă din modulul nr. 20, la care s-a produs un scurtcircuit.  „Cauza ce a determinat respectiva celulă să intre în scurtcircuit este încă în evaluarea producătorului bateriilor”, a anunțat operatoriul brașovean de transport. 

      

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.