Femeie recuperată de Salvamont din zona Pietrele lui Solomon, după ce a suferit un accident

O femeie care duminică a urcat pe munte a solicitat intervenţia salvatorilor montani. Aceasta căzuse şi s-a accidentat, astfel că nu a mai putut continua deplasarea. Salvatorii care a ajuns la fața locului spun că femeia nu avea echipament potrivit pentru munte şi reamintesc de importanța încălțărilor adecvată.

Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Braşov spun că accidentul a avut loc Drumul Forestier în zona Pietrelor lui Solomon din municipiul Braşov.
 
„În urma căzăturii, turista s-a ales cu un traumatism de membru inferior în zona gleznei, fiind predată unui echipaj SMURD. Este de menţionat faptul ca, nici de această dată, turista nu purta echipament corespunzător, având încălţări de oraş, care cel mai probabil, i-au adus accidentarea”, transmit salvamontiştii. 
 
Aceştia subliniază din nou importanţa purtării unui echipament adecvat, în timpul drumeţiilor pe munte, ei arătând că este nevoie de încălţăminte de munte, care sa asigure aderenţa în timpul deplasării si stabilitatea gleznei, chiar şi in cazul unor plimbări scurte, şi pe trasee care nu au grad ridicat de dificultate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.