Președintele României a adus aproape jumătate din Guvern în județul Brașov. Șeful Statului și șeful Guvernului au participat la „Săptămâna Haferland”

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat duminică, la Criț, un eveniment din agenda „Săptămânii    Haferland”, ajuns anul acesta la a X-a ediție. Șeful Statului este un „veteran” al evenimentului, participând toate edițiile anterioare. În schimb, în premieră, anul acesta, la Criț au ajuns și mai mulți miniștri, inclusiv premierul Nicolae Ciucă. 

La eveniment, Iohannis a vorbit și în română, dar și în germană, astfel că alocuțiunea lui a fost destul de lungă. 

După i-a felicitat pe organizatori, pentru modul în care au reușit să promoveze tradiția săsească, șeful statului a mutat discursul, făcând referire la războiul din Ucraina, care, pe lângă pierderile de vieți omenești are un efect devastator și asupra patrimoniului cultural.

„Acest război trebuie să ne facă să înțelegem cât de important este să ne păstrăm tradițiile și autenticitatea. Autoritățile locale au obligația de a contribui la păstrarea tradițiilor și la păstrarea peisajului cultural. Turismul și organizarea de evenimente tematice sunt modalități sunt oportunități excelente de a asigura accesul la patrimoniul cultural. Istoria și tradițiile devin un activ economic esențial în atragerea de investiții”, a declarat Klaus Iohannis. 

De asemenea, președintele a făcut o legătură între evenimentul la care a participat și proiectul pe care l-a declarat „de suflet”, respectiv „România Educată”. 

„Este lăudabil că festivalul acordă o importanță deosebită educație, protecției mediului și sustenabilității (…) Mă bucur că Guvernul întreprinde în această perioadă pași concreți pentru implementarea proiectului meu de suflet: România Educată”, a spus Iohannis. 

Nicolae Ciucă a vorbit despre misiunea Guvernului 

La rândul său, premierul Nicole Ciucă, a i-a lăudat pe organizatori, care, prin acest eveniment sărbătoresc istoria comună a germanilor și românilor. 

De asemenea, șeful Guvernului a făcut a atins și el subiectul războiului din Ucraina, menționând că prin acțiunea militară din statul vecin, Rusia a anihilat libertățile fundamentale ale omului. Apoi, el a spus că misiunea Guvernului este de a asigura stabilitatea României contextul geostrategic complicat din această perioadă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.