Ramai la curent!

Cotidian

Primăria Braşov a rămas în starea de alertă: semnează contracte de milioane de lei pentru materiale anti-COVID, în baza unui ordin de ministru care nu mai este în vigoare de luni de zile

Publicat

in

Primarul Allen Coliban îşi dovedeşte, din nou, spiritul managerial” şi  „talentul administrativ” pe care în campania electorală promisese că le va pune în sprijinul braşovenilor. Primăria Municipiului Brașov a achiziționat, la finalul lunii iunie şi începutul acestei luni, prin licitație deschisă, dezinfectanți pentru mâini, dezinfectanți pentru suprafețe și prosoape de hârtie, pentru care a plătit aproape 3,3 milioane de lei. Totul în baza unui act legislativ care deja nu mai era în vigoare de 4 luni. 

Potrivit jurnalul.ro, pentru această achiziţie, destinată unităţilor de învăţământ (care din iunie sunt în vacanţă până în septembrie), Primăria Braşov a pus ca bază legală un ordin comun al miniștrilor Sănătății și Afacerilor Interne din anul 2020, care la rândul lui, are drept bază legală Legea 55/2020 privind instituirea stării de alertă. Starea de alertă însă nu mai există, în România, încă din data de 8 martie 2022, în timp ce achiziţia s-a făcut la finalul lunii trecute. 

Practic, Primăria municipiului Braşov a făcut o achiziţie de milioane de lei ca şi cum ar fi în continuare în stare de alertă, neştiind sau nepăsându-i că actul legislativ pe care îşi bazează „sesiunea de shopping” nu mai există de patru luni. 

Anunţul de licitaţie a fost lansat încă din 22 aprilie 2021, achiziţia fiind împărţită pe cinci loturi (dezinfectanți pentru mâini, dezinfectanți pentru suprafețe pe bază de alcool și pe bază de clor, măști de protectie și prosoape din hârtie împăturite tip „Z”). Pentru fiecare lot a existat o procedură deschisă. 

Deşi la data de 8 martie 2022, şi-a încetat valabilitatea ordinul comun al miniştrilor Sănătăţii şi al Afacerilor Interne, privind starea de alertă (document ce a stat la baza achiziţiei), procedura a continuat în acelaşi mod,  fiind finalizată la 27 iunie 2022, respectiv 5 iulie 2022, prin semnarea a patru din cele cinci loturi. Fiecare atribuire s-a făcut cu menţiunea pentru „dotarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov cu echipamente și materiale de protecție/ dispozitive medicale în vederea creșterii capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19”.

Primăria Braşov a semnat, astfel, fără a avea bază legală pentru continuarea procedurii, următoarele contracte (loturi): 

  •  contract pentru livrarea de dezinfectant de suprafețe pe bază de alcool – în valoare de 684.939,7 cu TVA (faţă de suma iniţială din buget, de 1.428.317,65 lei fără TVA) – furnizor: SC Romchim SRL;
  • contract pentru furnizarea de tablete de dezinfectant pentru suprafețe pe bază de clor – în valoare de 75,398,4 lei cu TVA (faţă de suma iniţială bugetată, de 79.865,55 lei fără TVA) -furnizor: SC G&M 2000 SRL;
  • contract pentru pachete de hârtie de tip „Z” – în valoare de 244.342 lei cu TVA (faţă de suma iniţială bugetată, de 694.291,76 lei fără TVA) – furnizor: SC Census Group SRL;
  • contract pentru dezinfectant pentru mâini – în valoare de 2.281.003,9 lei fără TVA (faţă de suma iniţială bugetată, 3.768.038,86 lei fără TVA) – furnizor:  SC Klintensiv SRL (fostă Pro Integrator SRL).

Contractele pentru primele trei loturi au fost semnate pe data de 27 iunie, iar pentru al patrulea, pe 5 iulie. Contractul pentru al Lotul 5 al acestei achiziţii, care viza aproape zece milioane de măşti şi era estimat la 9.663.181.05 lei fără TVA, nu a fost atribuit. Nu pentru că starea de alertă a încetat sau pentru că nu mai este în vigoare ordinul care a stat la baza achiziţiei. Ci pentru că nu s-au găsit firme care să depună oferte conforme sau admisibile, după cum se arată în anunţul de pe SICAP care anulează procedura. 

**

UPDATE – 14.45

Primăria municipiului Braşov: a trecut starea de alertă, nu şi pandemia

Într-un punct de vedere oferit de Primăria municipiului Braşov, prin purtătorul de cuvânt Sorin Toarcea, instituţia a transmis că achiziţia este legală şi necesară, atâta timp cât există starea de pandemie, deşi alerta a trecut. În plus, municipiul Braşov a obţinut, în prima parte a acestui an, finanţarea din fonduri europene pentru această această achiziţie pornită încă din perioada când exista stare de alertă, drept care clauza suspensivă direct legată de acest aspect nu mai poate fi aplicată. În plus, purtătorul de cuvânt al Primăriei a precizat că adjudecarea s-a făcut când ordinul invocat ca bază pentru achiziţie era încă în vigoare. 

Sorin Toarcea: 

„Procedura de licitaţie a fost lansată anul trecut în aprilie. Conform caietului de sarcini, exista o clauză suspensivă + condiţionată de semnarea contractului de finanţare, care s-a semnat însă anul acesta.  Aşadar, achiziţia rămânea valabilă dacă obţineam finanţarea, ceea ce s-a şi întâmplat. Contractul de finanţare s-a semnat în 29 aprilie, astfel clauza suspensivă nu a mai fost valabilă şi am semnat contractele de furnizare, pentru aceste materiale”.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Trending