Salvatorii montani brașoveni, pregătiți să intervină și la accidentele rutiere. Ei au simulat recuperarea victimelor dintr-o râpă

Accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. În urma impactului, acestea au părăsit partea carosabilă și s-au răsturnat într-o zonă de abrupt, rezultând 13 victime, dintre care 2 încarcerate. Acesta a fost scenariul unui exercițiu la care au participat mai multe formații Salvamont din județul Brașov. Exercițiul a fost organizat de ISU Brașov, pentru a se urmări timpul de reacție, dar și pentru a se testa capacitatea de intervenție a serviciilor în cooperare cu alte forțe pentru gestionarea unei situații de urgență. La exercițiu, salvatorii montani au colaborat cu Ambulanța Brașov, Crucea Roșie, Jandarmeria Brașov, Poliția Brașov și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Râșnov. De asemenea, a fost alertat și elicopterul SMURD.

Cum s-a desfășurat intervenția  

S-a intervenit pentru descarcerarea persoanelor și pentru acordarea asistenței medicale tuturor victimelor, iar intervenția a fost dificilă având în vedere că accesul către autoturisme s-a făcut cu dificultate din cauza reliefului accidentat. Trei dintre victime erau în stare foarte gravă, una dintre acestea fiind extrasă prin troliere de către elicopterul SMURD.  A fost instalat la fata locului un punct medical avansat unde victimele au primit îngrijiri medicale de specialitate. Ulterior toate victimele au fost transportate la spital.
 
„La locul accidentului a intervenit o echipă de prim-răspuns din cadrul SPJ Salvamont Brașov formată din 12 salvatori montani, o echipă de 4 salvatori montani din cadrul Serviciul Salvamont Zărnești și doi salvamontiști din cadrul Salvamont Predeal și Salvamont Râșnov. În același timp au fost mobilizați salvatori montani din cadrul SPJ Salvamont Brașov – echipa Victoria precum și din cadrul echipelor Salvamont Bran și Salvamont Poiana Brașov pentru a fi pregătiți să intervină în caz de necesitate”, au explicat reprezentanții Serviciului Public Județean Salvamont Brașov. 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.