Un câine a fost salvat luni dintr-o pădure de lângă Brașov, după ce acesta fusese legat cu o sârmă de un copac. Prezența animalului a fost sesizată de un cetățean care a auzit „plânsete” în pădure și a sunat la numărul unic de urgență 112.

Conform viceprimarului Brașovului Sebastian Rusu, la fața locului a mers o echipă de la Serviciul Public de Gestionare a Câinilor fără stăpân și de la Asociația Milioane de Prieteni, împreună cu reprezentanții Poliției Animalelor, care au dezlegat cățelul și l-au dus la adăpostul de câini.
Câinele era bătrân, nemicrocipat și nesterilizat și într-o stare avansată de deshidratare. Câinele nu putea nici măcar să își miște capul pentru că acesta îi era legat cu o sârmă foarte dură care îl împiedica să se miște complet.

„În zonă nu sunt camere de luat vederi, prin urmare este foarte greu să fie identificat făptașul”, a declarat viceprimarul.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!

Fii primul care comentează