Fostul arbitru internațional Diana Ciulei, este de câteva zile, observator de handbal, cu acte în regulă, urmând ca din sezonul 2022-2023 să își înceapă activitatea în cadrul Federației române de Handbal și să o revedem la meciurile din țară.
23 de ani de carieră în arbitraj
După 23 de ani de carieră, Diana a simțit în această vară, că trebuie să dea o șansă arbitrilor tineri care vin din urmă, și să se retragă din arbitraj. Nu a putut sta departe de handbal, astfel că, a participat și trecut cu succes examenul de observator de handbal FRH, care a avut loc la Consfătuirea Anuală a Arbitrilor și Observatorilor de Handbal, desfășurată săptămâna trecută, la Covasna.
Ea spune că nu regretă pasul făcut și că așteaptă cu nerăbdare să vadă cum este să stea la masa oficială, în calitate de observator:
„Desigur, nu mi-a fost ușor să renunț la arbitraj, pentru că oricât de greu ne-a fost uneori, în teren, am trait și o mulțime de satisfacții și am făcut cu plăcere acest lucru, dar…pe de-altă parte, știam că va veni și acest moment și m-am pregătit sufletește pentru el. Acum pot spune cu mâna pe inimă că sunt gata de noul drum”, a declarant Diana Ciulei.
Așteaptă să dea examenele pentru observator EHF și IHF
Diana s-a înscris deja și la cursurile de observator EHF și IHF pentru că își dorește să revină și în circuitul internațional, care îi este atât de familiar.
„Chiar pot spune că mi-am petrecut jumătate din viață, în handbalul românesc și internațional, și era firesc să nu pot sta departe. Nu aș putea sta fără să activez la nivel înalt, așa cum sunt obișnuită. Mă pot mândri cu o carieră minunată ca arbitru, dar și că am avut ocazia să particip la multe turnee finale internaționale. Am încredere că și din postura de observator voi face treabă bună, pentru că eu mereu respect sportul și munca pe care o am de făcut”.
Mentor pentru arbitri tineri, la Asociația Județeană de Handbal Brașov
Chiar dacă a renunțat la arbitraj, Diana Ciulei a avut lunile trecute activitate multă, ea fiind mentor, de peste 10 ani pentru unele cupluri de arbitri din țatră, iar de curând, face acest lucru și la Brașov, la Asociația Județeană de Handbal, pentru arbitri tineri care visează la o carieră frumoasă în handbal:
„Îi avem la Brașov pe Barbara Sandor, care deja este remarcată de EHF, precum și pe gemenii Robert şi George Dudău, care desi sunt încă jucători în activitate, au mare potential pentru o carieră frumoasă în arbitraj. Lucrăm împreună pentru ca ei să aibă o carieră frumoasă în față”.
Palmares important în arbitraj
Aproape toată cariera de arbitru, Diana Ciulei a făcut cuplu cu Anamaria Stoia, iar împreună au bifat multe competiții majore precum: Jocurile Olimpice (Londra, 2012), trei ediţii ale Campionatului Mondial feminin (2009, 2013, 2015) şi patru ediţii ale Campionatului European feminin (2010, 2012, 2014, 2016), la ultima dintre acestea arbitrând chiar finala mică, Franţa – Danemarca.
De asemenea, cele două au participat la trei Campionate Europene de junioare (2005, 2007, 2009) şi la două Campionate Mondiale de tineret (2010, 2014), iar la nivel de cluburi au în palmares patru finale de cupă europeană (2009, 2010, 2012 şi 2013), ultima dintre ele chiar în Liga Campionilor.
În 2014 și 2018, Diana Ciulei a arbitrat și la Final Four-ul feminin de la Budapesta.
Fii primul care comentează