Șapte fermieri brașoveni au solicitat despăgubiri pentru culturile afectate de secetă

Șapte fermieri brașoveni au solicitat despăgubiri, de la APIA, pentru terenurile agricole calamitate de secetă.

Potrivit reprezentanților APIA Brașov, cele mai afectate au fost culturile de soia, porumb, sfeclă și cartofi.

În ceea ce privește gradul de afectare al culturilor, cele mai afectate culturi dacă putem spune așa, pentru că gradul lor de afectare este destul de mic, sunt culturile de soia, unde am înregistrat la 28 de ha un grad de afectare de 35%; la porumb, pe o suprafață de 10 ha, grad de afectare între 30% și 50%; sfeclă, 10 ha cu un grad de afectare de 35% și la cartof, o suprafață mică de aproape un hectar, cu un grad de afectare de 35%”, a precizat directorul adjunct APIA Brașov, Călin Achim.

Reprezentanții APIA au afirmat că încă mai așteaptă solicitări de despăgubire de la fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă în proporție de peste 30%.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.