Site icon

VIDEO Din rău în mai rău. După mirosuri insuportabile, șobolanii pe străzi mai lipseau Brașovului!?

Brașovenii au început să reclame prezența, în oraș, a șobolanilor. Rozătoarele au fost văzute în mai multe zone ale orașului, printre care zona Pieței Dacia, dar și în centrul istoric al orașului. De altfel, un filmuleț cu un astfel de rozător, care se plimba liniștit pe strada Cerbului, a fost postat pe rețelele de socializare de consilierul local social-democrat Alexandra Crivineanu. 

„În plin sezon turistic, în plin centrul orașului, colcăie șobolanii. Faptul că șobolanii se plimbă nestingheriți pe străzile Brașovului ar trebui să ne îngrijoreze. Nu este vorba de niște animăluțe inofensive, ci de unele care reprezintă un pericol pentru sănătatea publică. Sper, totuși, că sub administrația USR, Brașovul  nu va ajunge în situația Sectorului 1, administrat tot de USR”, a spus Alexandra Crivineanu. 

Așa este normal, dă de înțeles un USR-ist

Pe de altă parte, USR-istul Mihai Orleanu, printr-un comentariu, a ținut să îi dea o „lecție de ecologie” consilierei locale USR: „

Rattus norvegicus sau Rattu rattus coabiteaza cu Homo sapiens sapiens. Membrii rattus se simt excelent în paduri, de exemplu în ANPIL Brassovia (care, oficicial, nu există – n.red), acolo trăiesc ei de fapt. Homo sapiens sapiens, adica tu, Coliban și cu mine inclusiv le oferim condiții extraordinare de viață cu stilul nostru de viața urbană. Te invit la Paris, la Koln, la Madrid sau la Moieciu de Sus sa vezi cum trăiesc în jurul homo sapiens sapiens (…) Dacă unii homo sapiens sapiens ca tine, care habar nu au de ecologie, aprobă distribuirea de zeci de mii de cyrse pentru șobolani, nu fac nimic altceva decât să distrugă populații de păsări, de alte viețuitoare mici, dar nu rezolva problema înmulțirii șobolanilor. Aaa, rezolva și problema risipirii banilor din bugetul local pentru o oarecare firmă care vinde curse de șobolan în toata România”.

Totuși, ca o completare a lecției de ecologie predate pe rețelele sociale de Mihai Orleanu, amintim că și alte specii coabitează alături de homo sapiens sapiens și încercăm să le eliminăm prin orice mijloace. Amintim aici numai de căpușe (Ixodida) sau păduchi (phthiraptera) – vectori de transmitere a unor boli, la fel ca șobolanii.  

„Vara mirosurilor” revine la Braşov. Un iz înţepător se simte într-o mare parte din oraş

Prezența șobolanilor pe străzi este numai una dintre problemele Brașovului, oraș care, în ultima perioadă a avut probleme cu mirosurile. De asemenea, nici gestionarea gunoaielor nu este la cele mai înalte standarde. 

Exit mobile version