FOTO. Serpentinele de pe Tâmpa au intrat în reabilitare. Cele mai degradate sunt zonele în care turiștii „taie curbele”

Unul dintre cele mai frecventate trasee turistice de pe Tâmpa, Drumul Serpentinelor, care duce la „Litere” și la  platformele de belvedere din zona vârfului a intrat în reabilitare. Așa cum îi spune și numele, traseul,  marcat cu triunghi roșu, taie serpentine în versantul abrupt. Acest lucru, împreună cu numărul mare de turiști care-l aleg ca alternativă de a urca sau coborî de pe Tâmpa, i-a adus și degradarea, deoarece mulți aleg să scurteze traseul, tăind serpentinele. În aceste locuri, în care scurtătura iese înapoi în traseu, malurile potecii se rup constant, poteca devenind tot mai îngustă și reprezentând un real pericol pentru cei care trec în acele zone, unde și așa pietrele sunt foarte tocite și alunecoase.

„În ciuda numeroaselor plăcuțe de avertizare instalate și a scurtăturilor barate, această problemă, din păcate, este foarte des întâlnită pe tot parcursul traseului. Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Brașov au început consolidarea acestor zone, pentru a aduce poteca la un stadiu cât mai apropiat de cel inițial și pentru a-i descuraja pe cei care scurtează traseul să mai recurgă la astfel de practici. Aceste consolidări au fost făcute exclusiv cu lemn și piatră”, au anunțat salvatorii montani brașoveni. 

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, au precizat reprezentanții Salvamont Brașov. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.